Poliția Română: „Catalogul de furturi”, o campanie de prevenire a furturilor din locuințe

10 iunie 2020, 10:57

Dacă în perioada stării de urgență marile orașe păreau părăsite de locuitorii săi, pe străzile virtuale ale rețelelor de socializare era aglomerație mare. Oamenii au înlocuit comunicarea față în față cu cea la distanță, de multe ori fără a se gândi la riscuri.

Spărgătorii de locuințe au încercat să profite de această situație, iar polițiștii au demarat o campanie mai puțin obișnuită.

Ei au creat un cont al unui persoanaj fictiv care a abordat persoane ce au postat fotografii în care se văd bunuri de valoare cu pontențial de a fi valorificate și au scos produsele la vânzare pe rețelele de socializare.

Personajul creat de polițiștii de la prevenirea criminalității a fost numit Luis Calificatu și printre persoanele publice pe care le-a contactat s-a numărat și colegul nostru Radu Tudor. Acesta postase o fotografie în care se observă din plin un laptop.

Radu încă nu știa că totul fusese pus la cale de poliție.

Alteori însă ar putea fi hoți adevărați, avertizează oamenii legii. Ei recomandă prudență în privința informațiilor de orice natură puse pe rețelele de socializare.

Urmărește-ne pe Google News