Politico: Cei mai bogați din lume îi lasă pe cei mai săraci să facă față singuri crizei mondiale a datoriilor

Redăm argumentele lui Mark Malloch-Brown.

***

Aceasta este întrebarea care planează asupra summitului G7 de săptămâna aceasta de la Hiroshima, Japonia.

Și, în timp ce liderii celor mai bogate țări din lume se întâlnesc, ministrul de finanțe din Malawi, Sosten Gwengwe, ar trebui să fie în prim-planul preocupărilor lor, deși probabil că nu va fi.

Malawi, o națiune africană de aproape 20 de milioane de locuitori, are nefericita distincție de a fi cea mai săracă națiune democratică de pe planetă. La reuniunile de primăvară ale Băncii Mondiale și ale Fondului Monetar Internațional (FMI) de la Washington din acest an, Gwengwe a prezentat o descriere personală și sumbră a ceea ce înseamnă să fii la capătul unei crize globale a datoriilor care se accelerează, precum și a impactului pe care îl are asupra țării sale criza climatică paralelă și înrăutățită.

La fel ca vecina sa Zambia, Malawi a fost una dintre cele câteva țări africane împinse în situația de îndatorare din cauza pandemiei COVID-19, precum și a creșterii costurilor îngrășămintelor și combustibililor importați ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina. Cu o inflație de puțin peste 26 % în februarie, locuitorii din Malawi se luptă să plătească produsele de primă necesitate, iar guvernul țării se află în prezent în discuții cu creditorii pentru restructurarea datoriei.

Dacă acest lucru nu era suficient de dăunător, în martie, Malawi a fost lovită de ciclonul Freddy, una dintre cele mai puternice furtuni tropicale înregistrate vreodată. Făcând ravagii în Oceanul Indian și în Africa de Sud pe o perioadă de cinci săptămâni, a lăsat peste 1.000 de morți și mii de oameni au rămas fără adăpost în capitala Blantyre, în urma unor inundații fulgerătoare.

Impactul furtunii asupra rezultatelor financiare din Malawi a fost enorm. Prețul porumbului – alimentul de bază al țării – a crescut vertiginos până la niveluri record și este acum cu 300% mai mare în medie decât în aceeași perioadă a anului trecut. Între timp, Fitch, agenția internațională de rating, a redus prognoza de creștere a PIB-ului real al Malawi în 2023 de la 3,7 la sută la doar 0,7 la sută.

La reuniunile FMI și ale Băncii Mondiale, a existat o recunoaștere largă a necesității de a acționa, precum și a amenințării pe care o reprezintă criza mondială a datoriilor pentru țări precum Malawi și Zambia, unde discuțiile privind restructurarea datoriilor durează deja de peste doi ani.

Cu toate acestea, a existat o lipsă tragică de ambiție – și, sincer, puțină urgență – din partea țărilor prospere, democratice și industrializate din Nordul global.

Banca Mondială estimează că, pentru a face față provocărilor globale reprezentate de schimbările climatice, conflicte și pandemii, cheltuielile medii anuale pentru țările în curs de dezvoltare ar trebui să fie în jur de 2,4 trilioane de dolari între 2023 și 2030. Aceasta reprezintă de 10 ori mai mult decât cheltuiesc în prezent cele mai bogate națiuni în asistența pentru dezvoltare în străinătate în fiecare an.

Cu toate acestea, la aceste reuniuni de primăvară, acționarii au eșuat, încă o dată, să abordeze direct această problemă; în schimb, au salutat în mod ambițios o inițiativă de creștere a capacității de împrumut a Băncii Mondiale cu doar 5 miliarde de dolari pe an, pe o perioadă de 10 ani. Și, deși Japonia, Regatul Unit și Franța au fost de acord să stimuleze finanțarea cu dobândă redusă prin intermediul FMI, au respins propunerile țărilor în curs de dezvoltare – inclusiv China și Brazilia – de a injecta mai mult capital în Banca Mondială.

Realitatea nefericită este că, pentru mulți lideri din Nordul global, asistența internațională este acum o prioritate secundară, deoarece problemele interne și războiul Rusiei din Ucraina le domină agendele.

Dar, în timp ce sprijină, pe bună dreptate, o democrație la Kiev, ei eșuează, probabil, într-o provocare și mai mare – aceea de a dovedi că democrația și procesul decizional democratic pot oferi soluțiile de care planeta noastră are nevoie.

Iar furia în Sudul Global este și ea în creștere. Pe parcursul reuniunilor de primăvară de la Washington, delegații au subliniat de mai multe ori contrastul dintre cele câteva zile necesare pentru a salva Silicon Valley Bank sau Credit Suisse și Zambia, care încă așteaptă un acord cu creditorii săi.

Cu toate acestea, există încă oportunități pentru o abordare nouă și mai ambițioasă.

Avem nevoie de ambiție din partea Băncii Mondiale pentru a intensifica finanțarea proiectelor de tranziție ecologică care vor îndepărta țările de dependența de combustibilii fosili și vor pune frână infrastructurii „murdare”.

Avem nevoie de un angajament politic din partea țărilor bogate din G7, reunite în Japonia, de a crește drastic finanțarea pentru dezvoltare și de a da dovadă de aceeași hotărâre urgentă pe care am văzut-o ca răspuns la criza financiară mondială din 2008.

Avem nevoie, de asemenea, de ambiție în iunie, când Franța va convoca la Paris un summit pentru un nou pact global de finanțare, care se va concentra – pentru prima dată – pe crearea unui sistem global de finanțare care să transfere fonduri către Sudul global pentru a face față costurilor cauzate de daunele climatice, în țări precum Malawi.

Și, în cele din urmă, trebuie să recunoaștem cu toții un adevăr fundamental – faptul că, dacă nu rezolvăm criza globală a datoriei și a sărăciei, nu vom putea nici măcar să ne apropiem de rezolvarea crizei globale a climei, care, în cele din urmă, ne amenință pe toți.