Polonia a semnat contractul pentru achiziționarea a 250 de tancuri de luptă americane Abrams

„Acordul vizează achiziţia a 250 de tancuri Abrams, tancuri de depanare, poduri de asalt (…), sisteme de informaţie şi logistică, precum şi o cantitate serioasă de muniţii”, a precizat ministrul Mariusz Blaszczak, în timpul unei ceremonii televizate.
„Suma tranzacţiei se ridică la 4,74 de miliarde de dolari”, a adăugat el.
Potrivit mass-media poloneze, este vorba de 250 de tancuri Abrams în versiunea M1A2 SEPv3, fabricate de grupul american General Dynamics, de 26 de tancuri de depanare Hercules M882 şi de 17 poduri de asalt M1110.
Primele 28 de bucăți vor fi livrate Poloniei anul acesta.
Tancurile vor fi desfăşurate la est de fluviul Vistula, pentru a descuraja „agresorul potenţial”.
„Toată lumea este conştientă de ceea ce se întâmplă în spatele frontierei noastre estice”, în Ucraina care se confruntă de peste o lună cu invazia rusă, a subliniat ministrul Apărării din Polonia.
Livrările sunt programate să se încheie până în 2026.
Sursa: Agerpres