Poluare în Portul Constanța. Reprezentanții Căpităniei au sancționat poluatorul – nava Bellona – cu amendă contravențională în valoare de 50.000 de lei

23 decembrie 2020, 12:03

Nu s-a putut estima cantitatea de păcură deversată în mare, dar specialiștii au stabilit că a fost afectat o suprafață de 6.000 de metri pătrați. Incidentul s-a produs în data de 3 decembrie la bordul mototancului Bellona, acostat în linia a doua în dana 69, aflat sub operațiuni de încărcare de păcură prin transferul direct de la motonava Tethys, sub pavilion Rusia.

În perioada 3 – 21 decembrie reprezentanții CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța au intervenit pentru depoluarea zonei cu o navă specializată, cu autospeciale tip vidanjă și WOMA ce au acționat dinspre uscat spre mare pentru eficientizarea operațiunilor de depoluare.

În toată această perioadă zonele afectate din acvatoriu au fost izolate cu baraje flotante antipoluante și absorbante.

În urma verificărilor efectuate de către inspectorii ABADL s-a stabilit că extinderea poluării a fost cauzată de gradul de uzură ridicat al barajului flotant antipoluant, montat în jurul navelor.

Potrivit legii în astfel de cazuri inspectorii ABADL nu aplică amenzi, ci reprezentanții Căpităniei Portului Constanța. Aceștia au și sancționat poluatorul – nava Bellona –  cu amendă contravențională în valoare de 50.000 de lei.

Urmărește-ne pe Google News