Poluarea din Bucureşti, motiv de dispute în Primăria Capitalei şi Ministerul Mediului
Primarul Capitalei l-a invitat la o discuție pe ministrul Mediului, pe tema poluării din București. Dar Costel Alexe a refuzat întâlnirea. Gabriela Firea a anunțat însă că îl va da în judecată pentru că a speriat populația.
În plin război pe tema poluării din Capitală, ministrul Mediului i-a cerut demisia șefei Gărzii Naționale de Mediu, Gabriela Dorojan, a cărei directoare de cabinet este Angelica Cobzaru, sora Primarului General.
Activiștii de Mediu atrag atenția că dincolo de acest scandal, poluarea în București nu este deloc o problemă falsă.
Ministrul Mediului susține că dacă în anul 2013, la stația care măsoară poluarea cauzată de trafic, valorile au fost depășite în 24 de zile, în 2018 s-au înregistrat depășiri în 70 de zile.

