Președintele belarus Aleksandr Lukașenko susține că i-a spus lui Prigojin „să aibă grijă”. „Nu-mi pot imagina că Putin a făcut asta. E pur şi simplu o treabă prea rudimentară şi neprofesionistă”

Aleksandr Lukașenko şi Vladimir Putin
Aleksandr Lukașenko şi Vladimir Putin
25 august 2023, 20:31

Kremlinul a respins de asemenea, tot astăzi, sugestiile potrivit cărora Prigojin a fost ucis din ordinul lui Putin, numindu-le „o minciună absolută”.

Deşi Putin a transmis condoleanţe familiei lui Prigojin, preşedinţia rusă nu a confirmat oficial decesul acestuia, ci a comunicat că trebuie aşteptat rezultatul unor teste.

Putin promisese că va zdrobi rebeliunea armată condusă de Prigojin în iunie, însă după câteva ore s-a ajuns la un acord între autorităţile ruse şi mercenarii Wagner care se îndreptau spre Moscova.

Lukaşenko, mediator al înţelegerii, i-a primit ulterior în Belarus pe o parte din luptătorii lui Prigojin. Vineri a insistat că aceştia vor rămâne în ţara sa: „Wagner a trăit, Wagner trăieşte şi Wagner va trăi în Belarus. Nucleul rămâne aici. Atâta timp cât avem nevoie de această unitate, ei vor trăi şi vor lucra cu noi”, a spus el.

Preşedintele Belarusului a afirmat că Prigojin a minimalizat de două ori îngrijorarea legată de posibile ameninţări şi că încă din timpul marşului spre Moscova, când a fost avertizat că îşi va pierde viaţa dacă nu va opri atacul, liderul Wagner i-a răspuns „Dă-o naibii, o să mor”.

Ulterior, potrivit conducătorului de la Minsk, el le-a spus lui Prigojin şi Utkin, cu care s-a întâlnit: „Băieţi, aveţi grijă!”.

Utkin şi-a pierdut viaţa alături de Prigojin, în avionul prăbuşit în regiunea Tver din Rusia, la nord de Moscova.

Din relatarea de vineri a lui Lukaşenko, preluată de agenţia belarusă de presă BELTA, nu a reieşit clar când a avut loc acest dialog.

Urmărește-ne pe Google News