Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și premierul interimar al României, Florin Cîțu, au participat la semnarea acordului privind recunoașterea diplomelor între cele două state
Cei doi înalţi demnitari au avut o întrevedere, apoi au participat la semnarea Acordului între Guvernele României şi Republicii Moldova privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi titlurilor ştiinţifice.
Din partea României a semnat ministrul interimar la Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, iar din partea Republicii Moldova, ministrul Educaţiei, Anatolie Topală.
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, face o vizită oficială în România, la invitaţia președintelui Klaus Iohannis, în contextul celebrării a 30 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice bilaterale dintre cele două ţări. Cei doi președinți au avut o discuție la Palatul Cotroceni la finalul căreia au făcut declarații și a fost semnată o foaie de parcurs cu date concrete despre domeniile în care cele două state vor colabora cu prioritate. Maia Sandu a arătat că România rămâne principalul sprijin pentru țara sa, mai ales în acest greu an pandemic.

