Prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, și Gabriela Firea, primarul General al Capitalei, audiate la Parchetul General
Cu cât înaintează cercetările pe tema protestelor din 10 august, cu atât se ascute războiul din PSD, dintre Gabriela Firea și Liviu Dragnea. Primarul general al Capitalei a fost audiat ca martor la Parchet și i-a transmis un mesaj dur șefului de partid.
Și prefectul Speranța Cliseru a ajuns în fața procurorilor, dar cu treburi în alt dosar, după cum a declarat. Audieri ar fi trebuit să fie și în comisia de Apărare din Senat, unde erau așteptați ministrul de Interne, prefectul Capitalei și coordonatorul acțiunii jandarmilor. Dar totul a fost amânat, la propunerea PSD.
ACTUALIZARE Prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, a afirmat marţi că prezenţa sa la Parchetul General nu are legătură cu dosarul privind incidentele violente de la protestul din 10 august din Piaţa Victoriei, precizând că va veni dacă va fi citată în acel caz.
„Nu am fost în legătură cu acest dosar (privind incidentele violente de la protestul din 10 august – n.r.). Nu m-a chemat nimeni. Nu am nimic de ascuns. Probabil că mai sunt şi alte dosare. Bănuind că aici, fiind un Parchet, mai sunt şi alte dosare. Nu am mai fost citată. Dacă o să mai fiu, o să vin„, a declarat Speranţa Cliseru, la ieşirea din Parchetul General.
ACTUALIZARE Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, s-a prezentat marţi la Parchetul General pentru a fi audiată de către procurorii militari de la Parchetul General în dosarul privind protestul din 10 august.
La intrarea în instituţie, Gabriela Firea a afirmat că va răspunde întrebărilor puse de procuror, care a chemat-o pentru a fi audiată în dosarul privind intervenţia jandarmilor de la mitingul din 10 august.
“Voi face o declaraţie de presă. Ar fi incorect din partea mea să fac acum o declaraţie, înainte de a fi audiată. (…) Întotdeauna vorbesc numai pe bază de argumente (…) Eu voi răspunde întrebărilor domnului procuror care m-a contactat şi care mi-a spus că trebuie să fiu audiată în dosarul privind intervenţia jandarmilor de la mitingul de pe 10 august”, a declarat primarul general al Capitalei înainte de audierea la Parchetul General.
Prefectul Capitalei, Speranța Cliseru, s-a prezentat, marți dimineață, la sediul Parchetului General. Este vorba despre o depunere de acte în privința investigației pe care procurorii o desfășoară în cazul violențelor din 10 august.
Ea a dat declarații în dosarul deschis după violențele de la protestul din 10 august. După aproximativ o oră, prefectul a plecat de la Parchet fără să discute cu jurnaliștii.
Procurorii vor pune întrebări și despre recentele afirmații făcute de Gabriela Firea.
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a fost citat la Parchetul General, în calitate de martor la violențele petrecute la mitingul din 10 august, în Piața Victoriei.
Gabriela Firea a acuzat faptul că ministrul de Interne ar fi încercat să arunce asupra prefectului Capitalei, Speranţa Cliseru, responsabilitatea intervenţiei Jandarmeriei la mitingul din 10 august, din Piaţa Victoriei.
„Am reproşat doamnei ministru faptul că întâi a anunţat public faptul că este în concediu şi nu o interesează; pe urmă, când a aflat presa că a fost toată noaptea în minister, a anunţat că de fapt s-a întors – după ce presa a aflat că a coordonat totul din minister – că nu şi-a asumat ca ministru de Interne intervenţia. Să spună că era un miting ilegal, că a fost o intervenţie conform legii, că Jandarmeria a propus acele măsuri graduale, că sunt şi erau justificate, şi exact ce s-a intervenit, conform legii. Nu, domnia sa a vrut să arunce pe prefect. Prefectul – fostul meu coleg. Fostul coleg al primarului general”, a declarat edilul Capitalei.