Premieră medicală la Iași: Transplant de rinichi între gemeni
Costel şi Cornel au venit pe lume acum 46 de ani în Bârlad într-o familie care mai avea 16 copii.
Chiar dacă au locuit pe aceeaşi stradă la câteva case distanţă şi se jucau în fiecare zi împreună abia la şapte ani au aflat că sunt fraţi. De atunci legătura dintre ei a fost mult mai puternică si s-au ajutat la nevoie. În august, Cornel a aflat că trebuie să facă dializă toată viaţa sau un transplant de rinichi.
Cornel este fericit că a scăpat de calvarul dializei care l-ar fi împiedicat să mai meargă în turnee. Este toboşar şi a cântat inclusiv cu lăutarii de la 10 Prăjini. Acum face parte din Fanfara Transilvania. Spune că îi va fi veşnic recunoscător fratelui său.
Este al 19 transplant de rinichi făcut în acest an la Iaşi şi al zecelea de la un donator viu.
În România, primul transplant de rinchi între gemeni s-a făcut în februarie 2011 la Spitalul Fundeni din Bucureşti.

