Premierul Florin Cîțu, la Tema Zilei: Decizia mea este aceea de a merge cu reforma prin ordonanțe de urgență. Nu voi aștepta după Parlament să se hotărască. Vă garantez – nici pensii nu scad, nici salarii

Majorarea alocațiilor copiilor – „Parlamentul nu și-a făcut treaba”
„În primul rând, am un gust amar pentru că suntem aici și discutăm despre alocații în acest moment pentru că Parlamentul nu și-a făcut treaba. A fost un proiect de lege, este un amendament care a fost trecut la Senat în iarnă, Parlamentul putea să ia o decizie clară până acum în ce direcție vrea să meargă. Noi am avut o decizie în coaliție că vor crește doar anul acesta alocațiile, dacă Parlamentul voia să ia o altă decizie, trebuia să rezolve. Noi vorbim astăzi de alocații din nou pentru că Guvernul este nevoit să dea ordonanță de urgență care să respecte decizia coaliției din decembrie – că anul acesta va fi o singură creștere a alocațiilor. Deci de asta suntem astăzi aici și de aceea vorbim din nou. Dacă nu ar fi fost acest lucru că trebuie să dau din nou ordonanță în guvern, nu am fi discutat din nou despre alocații”, a subliniat premierul.
„Noi am prezentat la începutul anului un calendar al evoluției deficitului bugetar, al finanțării finanțelor publice și acolo am discutat despre măririle, creșterea cheltuielilor în fiecare an. Din aceste cheltuieli fac parate și alocații, și pensii, și salarii, și salariul minim. Pentru toate acestea vom avea un calendar transparent de creștere. Pe mine mă interesează ca în toate cazurile – și la pensii, și la salarii, și la alocații – alocațiile să fie legate de exemplu, dinamica anuală, deci să crească în fiecare an transparent, părinții să știe exact cu cât, să fie legat și de creșterea economică. Adică dacă avem o creștere economică sănătoasă puternică, să beneficieze și părinții”, a adăugat Cîțu.
Întrebat dacă ar putea fi un raport, prim-ministrul a subliniat că ar putea fi ceva de genul acesta, dar încă nu există o formulă clară.
Există o propunere din partea UDMR unde alocația să fie legată de venitul familiei.
Florin Cîțu vrea să facă un mod transparent pentru creșterea alocațiilor.
„În acest moment, ordonanța de urgență care va fi aprobată joi, dar repet, este ceea ce avem acum – coaliția până în decembrie poate să ia mai multe decizii care pot să vină chiar cu formula care să înceapă de la 1 ianuarie 2022, dar în acest moment avem o decizie care arată o creștere de 20% față de momentul în care au început aceste creșteri ale alocațiilor care duceau la o dublare. Noi anul trecut am modificat legea și am spus că vor fi 5 pași ale creșterii alocațiilor. Suntem cred că la al doilea pas. Deci înseamnă 20% față de inițial. (…) În ședința de guvern nu este cu indexarea ratei inflației. Vedeți, nu poți să ai și 20% și rata inflației. Deci ori găsim o formulă în care avem un indicator care este legat de creșterea economică, plus inflație, plus un venit minim sau ceva de genul acesta, ori avem o creștere din aceasta care le include pe toate”.
Premierul a subliniat că este interesat de ceea ce pot cumpăra oamenii cu acești bani, iar pentru asta este nevoie de creștere economică neinflaționistă, astfel încât să crească și puterea de cumpărare. „Ei, acest lucru se poate face doar prin investiții, nu există altă formulă”, a declarat Cîțu.
Guvernul, apetit mai puternic pentru reformă decât Parlamentul
„Să știți că sunt mai multe legi care au trecut de Guvern și în Parlament s-au blocat”, a răspuns Cîțu referitor la diferența de viziune dintre Guvern și ceea ce se întâmplă în Parlament.
Întrebat cum se explică acest lucru, el a replicat: „Păi, încă nu se explică”.
„Acest avânt – eu vreau să fac reformă, am pornit cu acest avânt pentru reformă, legea – de exemplu desființarea SIIJ – a trecut de Guvern, este blocată în Parlament; abrogarea legii PSD care interzicea investițiile străine în companii cu capital românesc – am trecut-o de Guvern, e blocată în Parlament; alocații la fel. Sunt lucruri care trebuie rezolvate pentru că ne-am asumat reforma cu toții. Nu se poate Guvernul să vină să ia niște decizii, mergem în fața românilor și spunem asta-i decizia Guvernului și apoi să rămână prin Parlament, pe undeva pe acolo. La coaliție am ridicat această problemă de fiecare dată. (…) Arată clar că Guvernul are un apetit mai puternic pentru reformă, ceea ce înseamnă că de acum încolo va trebui să facem reformă prin ordonanțe. Eu voiam să facem reformă prin Parlament. (…) Altă soluție nu văd, pentru că deja au trecut 6 luni de zile și vreau să facem reformă în România. Timpul trece și ne vom trezi peste 2 ani de zile când apetitul pentru reformă va scădea. Din diferite motive. Încă nu este grav. (…) Guvernul a luat deciziile corecte. Acolo trebuie să discutăm mai mult, să vedem ce se întâmplă în Parlament. Dar nu se poate să mergem la drum toți să spunem că vrem să facem reformă, vrem să avem un stat suplu, vrem să avem investitori străini, iar în Parlament să redescoperim alte valori”, a explicat Florin Cîțu.
„Guvernul își face treaba, dar cred că în Parlament trebuie să găsim soluțiile. Să vedem ce ni se întâmplă acolo. Eu pun aceste lucruri, vi le arăt, Guvernul a venit și a făcut, decizia mea este aceea de a merge cu reforma prin ordonanțe de urgență. Nu voi aștepta după Parlament să se hotărască. Noi trebuie să facem reformă, să implementăm acele măsuri de reformă pe care am spus că le implementăm. Pentru că toate nu le facem doar de dragul de a face, de a moderniza România doar așa, de a spune. Nu, e în beneficiul tuturor românilor să facem aceste reforme – și legea salarizării, și legea pensiilor, și acea abrogare a legii PSD care nu permitea investitorilor străini să investească în companii de stat românești. Întrebarea e ce facem?”.
„V-am dat soluția: guvernul își va asuma reformele”, a subliniat Cîțu.
„Voi fi președinte după congresul PNL și acolo se vor schimba multe lucruri”, a mai arătat premierul, referindu-se inclusiv la relația cu Parlamentul.
Evaluarea miniștrilor
Fac zilnic evaluarea. Când trag linia, anunț decizia, a declarat premierul Florin Cîțu.
Da, sunt miniștri care au performanță foarte bună și sunt miniștri care au rămas în urmă.
Cîțu a subliniat că nu își dorește o remaniere.
Premierul a subliniat că are o relație foarte bună cu președintele Klaus Iohannis, care l-a susținut să preia acest guvern. Șeful statului nu se implică însă în alegerile din PNL.
Florin Cîțu a arătat că relația dintre ei s-a solidificat odată cu pandemia, pentru că atunci s-a trecut prin momente foarte dificile pentru România.
Pentru reforma pensiilor se urmărește în primul rând sustenabilitatea
Nu vor scădea nici pensiile, nici salariile în sectorul bugetar. Vă garantez: nici pensii nu scad, nici salarii. Se urmărește însă o dinamică sustenabilă. „Nu să avem creșteri din pix și apoi să căutăm bani”, a arătat premierul.
Sunt foarte supărat pe mai multe. Lucrurile trebuie să meargă înainte. La ce s-a întâmplat astăzi la Senat, soluția a venit astăzi de la ministrul Educației, a declarat Florin Cîțu referitor la dezbaterea privind educația sexuală în școli.