Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit la Palatul Victoria cu ambasadoarea Statelor Unite ale Americii în România, Kathleen Kavalec. Aspecte ce țin de securitatea României și de Parteneriatul strategic, în prim plan

E.S. Kathleen Kavalec și prim-ministrul Marcel Ciolacu
E.S. Kathleen Kavalec și prim-ministrul Marcel Ciolacu
2 august 2023, 15:39

Au fost discutate aspecte care țin de securitatea României.

Șeful Executivului a transmis mulțumiri Statelor Unite ale Americii pentru sprijinul ferm acordat țării noastre. Totodată, cei doi oficiali au condamnat categoric recentele atacuri ale Rusiei împotriva porturilor ucrainene de la Dunăre – Ismail și Reni.

CITEȘTE și Rușii au atacat portul Ismail. Exploziile au fost vizibile din România. Locuitor din Tulcea:”Să vezi asemenea flăcări şi zgomote, ai senzaţia că războiul e din ce în ce mai aproape”

De asemenea, premierul Marcel Ciolacu a transmis aprecieri pentru adoptarea de către Senatul Statelor Unite ale Americii,  săptămâna trecută, a legii privind autorizarea bugetului apărării SUA (National Defense Authorization Act/NDAA), care include și proiectul de lege Black Sea Security Act.

„Nu în ultimul rând, în contextul desfășurării Forumului Economic al Inițiativei celor Trei Mări, la București, în data de 7 septembrie 2023, prim-ministrul Marcel Ciolacu a transmis ambasadorului SUA interesul părții române pentru o prezență americană solidă, atât la nivel guvernamental, cât și la nivelul investitorilor și companiilor private”, se arată în comunicatul de presă.

„Implicarea SUA este esențială pentru atingerea obiectivelor Inițiativei celor Trei Mări în actualul mediu strategic”, a subliniat șeful Executivului.

Urmărește-ne pe Google News