Presa internațională, despre David Popovici: „Singur pe planeta sa”, „Noul împărat al înotului mondial”, „Minunea”, „Transformă atipicul în normal”

„Este a doua medalie de aur după victoria și recordul mondial de la 100 de metri liber. Este singur pe planeta sa. Medaliat cu aur cu record mondial la 100 de metri liber, la 17 ani românul și-a dublat avansul la 200 de metri liber, luni. Câștigător cu un timp supersonic, de 1,42,97, a avut un avans bun în fața elvețianului Antonio Djakovic”, titrează publicația L’Équipe, după victoria lui David la 200 m liber.
„Nu a existat suspans în cursa de 200 metri. În frunte după primele două întoarceri, Popovici a făcut spectacol în a doua parte a cursei. Minunea devine al treilea cel mai rapid om din istorie la 200 de metri liber”, mai scriu jurnaliștii de la L’Équipe, care notează că doar Michael Phelps și deținătorul recordului mondial, germanul Paul Biedermann, au reușit un timp mai bun.
Într-un alt articol, L’Équipe il numește pe David „noul împărat al înotului mondial”.
„Un extraterestru venit de pe altă planetă”, a scris presa italiană despre înotătorul român.
Iar pentru Le Figaro, românul David Popovici este „minunea”.
— Media Sports (@MediaNSport) August 15, 2022
La 17 ani, David Popovici „a doborât deja unul dintre cele mai istorice recorduri din lumea înotului”, a titrat Teledeporte, în timp ce jurnaliștii de la o altă publicație spaniolă, Mundo Deportivo au scris: „La acest European, Popovici demonstrează că are capacitatea de a transforma atipicul în normal.”
¡DAVID POPOVICI BATE EL RÉCORD DEL MUNDO EN LOS 100 METROS LIBRES!
1⃣7⃣ años tiene y ya ha destrozado uno de los récords más míticos del mundo de la natación.
¡HISTÓRICO!
Teledeporte y https://t.co/CGrMIYv0UM#Roma2022 #FENRoma2022 pic.twitter.com/yWyX4s5lkA
— Teledeporte (@teledeporte) August 13, 2022
Legendarul antrenor al lui Michael Phelps, Bob Bowman, a declarat pentru swimswam.com că vede similarități între cei doi campioni. Bowman spune că Popovici îi amintește de Phelps tânăr, menționând că „au aceeași conformație, sunt foarte slabi și generează viteză reducând rezistența.”
CNN a scris că „Tânărul de 17 ani a doborât recordul anterior, stabilit de brazilianul Cesar Cielo în 2009, cu 0,05 secunde” și a prezentat reacția lui Cielo, care a postat pe Twitter: „Știam că ziua asta va veni… Și a făcut-o! Recordul meu mondial la 100 m liber a fost doborât după 13 ani! Felicitări, Popovici! Mă bucur că am avut acest record uriaș de atâta timp! Este un nou cel mai rapid om din lume la 100 de metri liber și e abia la început!”
I knew this day was coming… And it did! My 100m freestyle world record was broken after 13 years!
Congratulations, Popovici! Glad to have had this huge record for so long!
There is the new fastest man in the world in the 100 meters freestyle and he is just getting started! pic.twitter.com/BYpcfmWebN
— Cesar Cielo (@CesarCielo) August 13, 2022
VEZI ȘI:
- EXCLUSIV David Popovici: Mă gândesc pur și simplu la măreție și la ce înseamnă pentru atât de mulți oameni să ating peretele ăla
- Campionatele Europene de Natație de la Roma | AUR pentru David Popovici la 200 m liber cu nou record mondial și european de juniori! Competiția este transmisă de Televiziunea Română
- Campionatele Europene de nataţie de la Roma | David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, cu un nou record mondial, 46 sec 86/100