Preşedintele Biden evaluează trimiterea în Ucraina a unor rachete cu rază mai lungă de acţiune, de tip ATACMS

Întrebat dacă are în vedere posibilitatea de a trimite acest tip de armă, Biden a răspuns afirmativ.
„Dar (ucrainenii) au deja echivalentul (rachetelor tactice) ATACMS. Ceea ce avem nevoie cel mai mult sunt obuzele de artilerie, iar acestea sunt insuficiente. Lucrăm la asta”, a explicat Biden, înainte de a se îmbarca în Air Force One, pentru a ajunge din Lituania, unde a participat la summitul NATO din 11 şi 12 iulie, în Finlanda, unde preşedintele american are programat joi un summit cu liderii ţărilor nordice (Finlanda, Suedia, Norvegia, Islanda şi Danemarca).
La summitul NATO de la Vilnius, Franţa a anunţat că va furniza Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune SCALP.
SCALP este denumirea franceză a rachetei Storm Shadow, dezvoltată în comun de Franţa şi Regatul Unit şi care are o rază de acţiune de peste 250 de kilometri. Guvernul britanic a anunţat livrarea acestor rachete către Ucraina la începutul lunii mai, de atunci armata ucraineană folosindu-le pentru atacuri asupra unor ţinte ruseşti din spatele liniei frontului, notează Agerpres.
ATACMS au o rază de acţiune de aproximativ 300 de kilometri, cu câteva zeci de kilometri mai mult decât SCALP şi Storm Shadows.
Statele Unite au trimis deja rachete HIMARS în Ucraina, dar raza de acţiune a acestora este de aproximativ 80 de kilometri, aminteşte EFE.