Preşedintele parlamentului ucrainean a fost demis, pe fondul neînțelegerilor cu şeful statului

Zelenski şi-a motivat acţiunea de demitere a lui Razumkov prin faptul că preşedintele Radei Supreme a făcut declaraţii publice despre disputele interne.
De asemenea, Razumkov nu a susţinut măsurile lui Zelenski împotriva influenţilor oligarhi ai Ucrainei, cerând în special o opinie a Comisiei de la Veneţia cu privire la legea ”dezoligarhizării”, act normativ în baza căruia se creează un registru special al oligarhilor care şi-ar putea pierde o parte din active.
Mai mult, preşedintele parlamentului a criticat acţiunile guvernului împotriva presei considerate proruse şi opozanţilor proruşi fără decizii ale instanţelor judiciare. Zelenski a închis trei posturi de televiziune proruse şi a blocat mai multe website-uri.
Înainte de a fi demis, Razumkov a semnalat că principiile partidului prezidenţial s-au schimbat şi a susţinut că ”principiul democraţiei s-a transformat în principiul puterii majorităţii, principiul statului de drept şi al legalităţii s-a transformat în principiul conformismului politic”.
Dmitro Razumkov, care vineri împlineşte 38 de ani, este văzut drept un posibil rival al lui Zelenski la alegerile prezidenţiale din 2024, după ce în campania electorală dinaintea alegerilor din 2019 a fost purtătorul de cuvânt al actualului preşedinte care a câştigat atunci scrutinul cu un scor istoric de 73% în faţa fostului preşedinte Petro Poroşenko.
Sursa: Agerpres