Prima donare de plasmă convalescentă la Piatra Neamț. Printre donatori, Viorica, asistentă medicală la spitalul județean din oraș
Premieră în Piatra Neamț. Primele patru persoane au donat plasma pentru bolnavii de COVID 19, la centrul de transfuzie din oraș. Astfel unitatea se înscrie altor trei centre regionale din țară, cel din Bucrești, Timișoara și Iași. Aparatura și 1000 de kituri necesare prelevării plasmei au fost donate de un om de afaceri, originar din Piatra Neamț.
Viorica, asistentă medicală la Spitalul Județean din Piatra Neamț, s-a vindecat de coronavirus după ce a stat internată chiar la unitatea sanitară unde lucrează.
Când a scăpat de boală și a primit vestea că este vindecată, Viorica nu a uitat și de ceilalți bolnavi și a decis să se implice.
Totul a fost posibil după ce un om de afaceri a donat aparatul de recoltare a plasmei.
Aparatura de recoltare a plasmei convalescente, după o tehnologie deja folosită în alte state după începerea pandemiei, a ajuns la Piatra Neamț de acum aproximativ patru săptămâni. Dar abia acum a putut fi folosită.
Până la urmă, situația a fost deblocată, iar acum aici se pot face recoltări de plasmă. 65 pe lună, așa cum prevede contractul de colaborare.
Donatorii trebuie să fie confirmați negativi, să nu aibă alte boli și să nu fi trecut mai mult de o lună de la terminarea bolii. Alte trei aparate de recoltare, împreună cu 3 mii de kituri, au fost donate de același om de afaceri și au ajuns la centrele de transufuzii sanguine din Iași, Timișoara și București.