Prima navă complet echipată a fost construită, după 12 ani, pe Șantierul Naval din Drobeta-Turnu Severin

1 iulie 2023, 12:23

Patru luni a lucrat echipa de la șantierul din Dobeta-Turnu Severin la realizarea petrolierului „Napoleon”. Asta pentru că a avut ambiţia să construiască din nou nave complet echipate. Şi să devină astfel mai competitivă pe piaţă.

Investiţiile au fost importante pentru a putea produce din nou nave atât pentru piața românească, dar și pentru parteneri din străinătate. Petrolierul „Napoleon” este realizat pentru un armator român.

De la proiectare până la dotări, nava este realizată complet de constructorii din Mehedinți. Doar motoarele sunt de producție americană, şi au un nivel de poluare redus. Şantierul din Mehedinţi are în lucru mai multe nave anul acesta, o parte pentru compania de transport fluvial a statului român.

„Napoleon” este cea de-a patra navă lansată la apă de constructorii din Droberta-Turnu Severin. Urmează alte nouă, unele pentru parteneri europeni pentru care până acum au fost livrate doar corpuri de navă.

Urmărește-ne pe Google News