Primele cinci aeronave ale Centrului European de Instruire F-16 au aterizat la Fetești

7 noiembrie 2023, 14:57

Centrul va fi un hub internațional pentru instruirea piloților de aeronave F-16 și va facilita creșterea interoperabilității dintre aliați. Totodată, va contribui la crearea unor standarde operaționale comune și la întărirea capacității Alianței Nord-Atlantice de a face față provocărilor complexe din regiunea Mării Negre și din Europa de Est, precizează Ministerul Apărării.

Conform acordului de colaborare, Ministerul român pune la dispoziție Baza 86 Aeriană, facilitățile de instruire și sprijinul națiunii-gazdă, Forțele Aeriene Regale ale Țărilor de Jos pun la dispoziție aeronave F-16, iar Compania Lockheed Martin asigură instructorii și mentenanța.

Centrul European de Instruire va contribui la accelerarea procesului de formare a piloților români, în contextul în care Armata României se pregătește să primească 32 de aeronave F-16, achiziționate recent din Norvegia.

Având în vedere contextul geopolitic actual și poziția strategică a României în regiunea Mării Negre, acest centru devine esențial pentru colaborarea transfrontalieră, întărirea securității și consolidarea solidarității în cadrul NATO, mai notează Ministerul Apărării Naționale.

Prin înființarea Centrului European de Instruire F-16, România se angajează să ofere un mediu de pregătire de înaltă calitate, cu acces la resurse tehnice și know-how de ultimă generație, nu doar pentru piloții români, ci și pentru cei din statele aliate și partenere, inclusiv din Ucraina.

Centrul European de Instruire F-16 din Baza 86 Aeriană Locotenent Aviator Gheorghe Mociorniță din Fetești va fi inaugurat printr-o ceremonie oficială, la o dată care va fi anunțată ulterior.

 

 

Urmărește-ne pe Google News