Primele disensiuni la Consiliul European de toamnă. Dezacord Franța – Germania. Un consiliu de miniștri care trebuia să aibă loc peste o săptămână a fost anulat
Deja apar neînțelegeri între principalele economii ale Uniunii Europene, între Franța și Germania. Chiar a fost anulat un consiliu de miniștri care trebuia să aibă loc în comun pe data de 26 octombrie, a transmis Lucian Pîrvoiu, pentru principalul Telejurnal.
La aceste fricțiuni se adaugă și declarația premierului olandez Mark Rute. Acesta a spus că Uniunea Europeană este despre dezacorduri.
Olanda are dezacorduri cu Franța, dar are dezacorduri și cu Germania.
Este vorba despre viziuni diferite ale unor țări care sunt dependente în grade diferite de gazul rusesc și tocmai de aceea este foarte greu să se ia o decizie de plafonare, care, de altfel, a fost respinsă acum câteva luni.
Comisia Europeană a trebuit să vină și să lucreze la o soluție alternativă și a găsit această idee de a face achiziții comune ca entitate unică pe piețele internaționale de gaz, strategie care ar duce la o plafonare de facto a prețului la gazele naturale.

