Primul caz de coronavirus din România | Tânărul infectat se simte bine. Activitățile publice din comuna Prigoria au fost suspendate
Și, cum era de așteptat, acest prim caz a apărut într-o comună din Gorj în care cetățeanul italian diagnosticat cu noul coronavirus s-a întâlnit cu mai multe persoane. Printre acestea, un tânăr de 25 de ani pentru care rezultatul analizelor a ieșit pozitiv.
El a fost transportat în cursul nopții la Institutul de boli infecțioase „Matei Balș” din București, în condiții de maximă siguranță. Medicii au dat asigurări că pacientul se simte bine. Și au explicat cum a intrat acesta în contact cu italianul bolnav.
Peste 30 de persoane sunt izolate în locuințele lor în comuna Prigoria, unde locuiește tânărul.
Dintre persoanele aflate în carantină, cinci locuiesc chiar în casa tânărului. E vorba despre familia lui, mama, bunicii, iubita și o alta persoană. Toți vor rămâne izolați 14 zile, sub monitorizarea medicilor și păziți de poliție și jandarmi
Autoritățile locale le furnizează mâncare și bunurile de care au nevoie, iar jandarmii le asigura paza.
Toate activitățile publice din comună au fost suspendate.
Aproape 100 de probe au fost prelevate de la locuitorii din comună în ultimele două zile și trimise la Institutul Matei Balș din Capitală.
Deocamdată, nu este restricționat accesul în comună. Acest lucru se va întâmpla doar în cazul în care se vor confirma trei cazuri de infectare.

