Prinţul Harry, în Japonia: Fiecare element al culturii japoneze este aparte și foarte special. Am văzut asta în prima mea vizită, acum patru ani, când am venit la Cupa Mondială de Rugby, și aș locui fericit aici, dacă m-ați primi

10 august 2023, 19:31

Prințul Harry a fost invitat să participe la summitul Societății de Promovare Internațională a Sportului, o organizație non-profit care sponsorizează multe evenimente internaționale prestigioase.

Harry este, de altfel, un susținător avid al sportului în general – el este cel care a înființat jocurile Invictus, pentru veteranii de război, la care au participat cu mare succes și echipe din România, și consideră că de multe ori competițiile înseamnă mult mai mult decât par.

Prinţul Harry: (Sportul poate fi) pentru oameni ajunși la limita limitei, din punct de vedere psihic. Nu știu ce să facă în viață, cu ei înșiși, cu familiile, cu copiii. Absolut totul s-a schimbat. Dar le oferi ocazia să exerseze pe un aparat de vâslit. Să-și pună o proteză și să alerge pentru 100-200 de metri, să se antreneze cu un scop – și deodată au un țel. La propriu, sportul salvează vieți.

Prințul a avut numai cuvinte de laudă la adresa gazdelor japoneze – și a încheiat cu o remarcă… neașteptată.

Prinţul Harry: Fiecare element al culturii japoneze este aparte și foarte, foarte special. Am văzut asta în prima mea vizită, acum patru ani, când am venit la Cupa Mondială de Rugby, și aș locui fericit aici, dacă m-ați primi.

Recent au fost mai multe zvonuri în presa tabloidă că Harry și soția sa Meghan ar vrea să plece de unde locuiesc acum, în Montecito, California. Motivele ar fi dintre cele mai diverse: fie din cauze financiare, fie chiar pentru posibilitatea de se muta înapoi în Marea Britanie ca să vindece relațiile cu familia regală. Acestea au fost grav afectate de mărturisirile prințului – atât din interviuri, cât și din celebra sa carte „Rezerva”.

Urmărește-ne pe Google News