Proceduri ilegale de înfrumusețare, în mall sau în cabinete stomatologice. Pintea: Am propus un act normativ care statuează clar competențele medicilor esteticieni

11 februarie 2019, 18:34

Medicii esteticieni şi autorităţile atrag atenţia că doar anumiţi doctori pot injecta acid hialuronic sau botox. De exemplu, stomatologii nu au astfel de competenţe. Excepţie fac cei care obţin atestate de studii complementare recunoscute de Ministerul Sănătăţii sau care au şi gradul profesional de medic specialist sau primar în specialitatea chirurgicală chirurgie oro-maxilo-facială. Cine face astfel de proceduri fără să aibă dreptul riscă să stea după gratii între 3 luni şi un an.

Direcţia de Sănătate Publică dă autorizaţii de funcţionare cabinetelor. Inspectorii verifică dacă sunt respectate normele igienico sanitare, aparatura, circuitele. Dar nu analizează şi dosarele medicilor angajaţi.

Am propus un act normativ care să statueze foarte clar care sunt competenţele medicilor pe această specialitate. (…) Membrii comisiei de chirurgie plastică au stabilit foarte clar care sunt specialităţile care vor putea face procedurile legate de chirurgia estetică. Aceste lucruri vor face obiectul unui ordin de ministru care va apărea curând. Încă se definitivează nişte aspecte legale. (…) Fiecare cabinet medical obţine din partea DSP autorizaţie de funcţionare. (…) Vom introduce expres în acel act normativ obligativitatea ca la obţinerea autorizaţiei de funcţionare să se depună şi un document, un dosar privind calificarea personalului. Noi le vom menţiona, astfel încât, când un cabinet se va autoriza, vom şti sigur că va avea şi resursa umană corespunzătoare„, a declarat Pintea, la Parlament.

Pacienţii nu pot verifica foarte uşor pe mâna cui se lasă. Au fost cazuri în care doctorii care au dreptul de a profesa în România nu s-au regăsit în baza de date a Colegiului Medicilor.

Ministrul Sănătăţii susţine că furnizorii sunt responsabili de personalul angajat.

Urmărește-ne pe Google News