Programul Startup-Nation va fi relansat în aprilie sau mai. Condiţii noi la evaluarea dosarelor

19 februarie 2022, 19:09

Nicu Achihaei trăieşte de 15 ani în SUA unde a studiat şi a lucrat. Acum vrea să pornească şi în România o afacere în domeniul platformelor medicale online, iar programul Startup-Nation i-ar fi de ajutor.

Spre deosebire de anii trecuţi, de data aceasta, la evaluarea dosarelor, atunci când se decide cine primeşte finanţarea de la stat, va conta mai puţin numărul locurilor de muncă înfiinţate.

O altă schimbare propusă se referă la cofinanţarea pe care antreprenorii ar trebui să o aducă în afacere. O idee susţinută şi de către cei care le oferă consultanţă noilor antreprenori. Însă procentul nu ar trebui să fie prea mare.

Ministerul Antreprenoriatului estimează că această cofinanţare va fi cuprinsă între 5 şi 15% din proiect, dar antreprenorii vor putea obţine credite cu garanţii de la stat. Înfiinţarea celor aproape 15.000 de firme, prin ediţiile precedente ale Startup Nation, a dus la crearea a peste 45.000 de locuri de muncă. 99% dintre firme erau încă în funcţiune la finalul anului trecut, spun reprezentanţii ministerului.

 

 

Urmărește-ne pe Google News