Proiect: Supermarketuri și hipermarketuri noi doar în afara oraşelor
Proiectul de lege, depus de șapte senatori și deputați, prevede că în orașe nu vor mai putea fi construite magazine mai mari de 400 de metri pătrați. Supermarketuri noi se vor deschide doar în vecinătatea localităților. Astfel ar fi mai ușor de aprovizionat și s-ar reduce și aglomerația din zonele centrale.
Părerile clienților sunt împărțite.
Reprezentații marilor rețele comerciale le cer parlamentarilor lămuriri mai ales că proiectul de lege apare în perioada sărbătorilor, când magazinele sunt pline de clienți.
În schimb, micii comercianți salută inițiativa.
În Uniunea Europeană, nu există o reglementare unitară în privința amplasării marilor rețele comerciale.
De exemplu, în Belgia, marile magazine se găsesc mai ales la periferie.
În România, pentru ca restricțiile să se aplice, trebuie mai întâi să fie adoptate în Parlament.
Anii trecuți au mai existat inițiative similare, dar au rămas la stadiul de proiect.

