Proiectul de lege care prevede majorarea amenzilor pentru neplata rovinietei, în dezbatere publică

2 februarie 2022, 21:29

În cazul autoturismelor, amenda minimă pentru lipsa rovinietei ar urma să crească de la 250 la 275 de lei. Şi amenda maximă va fi majorată de la 500, la 550 de lei. Nivelul sancţiunilor e neschimbat din 2010, dar tariful de utilizare a reţelei de drumuri a crescut cu aproape 20%.

Cel mai mult ar urma să crească amenzile pentru transportatorii de mărfuri şi de persoane. Pentru unele vehicule, cuantumul sancţiunilor s-ar dubla, iar pentru altele ar fi chiar triplu. Reprezentanţii transportatorilor susţin însă că majorarea amenzilor nu va avea efect dacă nu va creşte şi gradul de colectare.

Numărul amenzilor aplicate pentru neplata rovinietei a crescut, conform statisticilor oficiale. Numai anul trecut a fost dublu faţă de 2015.

Proiectul de lege care prevede majorarea amenzilor pentru neplata rovinietei este în dezbatere publică până pe 14 februarie. Ulterior, va fi trimis Parlamentului pentru dezbatere şi aprobare.

 

Urmărește-ne pe Google News