Project Syndicate: Ciudata moarte a individului liberal

Redăm argumentele lui Varoufakis.

***

Tatăl meu a fost întruchiparea individului liberal, o ironie splendidă pentru un marxist de-o viață. Pentru a-și asigura traiul, a trebuit să-și închirieze forța de muncă patronului unei uzine siderurgice din Eleusis. Dar în fiecare pauză de prânz se plimba bezmetic în curtea în aer liber a Muzeului Arheologic din Eleusis, unde se desfăta cu descoperirea unor steluțe antice pline de indicii că tehnologii antichității erau mai avansați decât se credea până atunci.

După ce se întorcea acasă, în fiecare zi, puțin după ora 17.00, și după o siestă târzie, ieșea la suprafață gata să participe la viața noastră de familie și să-și consemneze descoperirile în articole și cărți academice. Pe scurt, viața sa la fabrică era perfect separată de viața personală.

Reflecta o perioadă în care chiar și cei de stânga ca noi se întrebau dacă nu cumva capitalismul ne-a acordat suveranitate asupra noastră, chiar dacă în anumite limite. Oricât de mult munceai pentru șef, puteai cel puțin să îți îngrădești o parte din viață și, în interiorul acestui gard, să rămâi autonom, autodeterminat, liber. Știam că doar cei bogați erau cu adevărat liberi să aleagă, că cei săraci erau în mare parte liberi să piardă și că cea mai rea sclavie era cea a celor care învățaseră să își iubească lanțurile. Cu toate acestea, apreciam autonomia limitată pe care o aveam.

Tinerilor de astăzi li s-a refuzat chiar și această mică milă. Din momentul în care fac primii pași, ei sunt învățați implicit să se vadă pe ei înșiși ca pe un brand, dar care va fi judecat în funcție de autenticitatea sa percepută. (Și asta include potențialii angajatori: „Nimeni nu-mi va oferi un loc de muncă”, mi-a spus odată un absolvent, „până când nu-mi voi descoperi adevăratul meu sine”). Comercializarea unei identități în societatea online de astăzi nu este opțională. Conservarea vieții personale a devenit una dintre cele mai importante activități pe care le desfășoară tinerii.

Înainte de a posta orice imagine, de a încărca orice videoclip, de a revedea orice film, de a împărtăși orice fotografie sau tweet, ei trebuie să fie atenți la cine va fi mulțumit sau îndepărtat de alegerea lor. Ei trebuie să-și dea seama cumva care dintre „adevăratele lor euri” potențiale va fi considerat cel mai atractiv, testându-și continuu opiniile în raport cu noțiunea lor despre ceea ce ar putea fi opinia medie în rândul formatorilor de opinie online. Deoarece fiecare experiență poate fi capturată și împărtășită, ei sunt continuu consumați de întrebarea dacă trebuie să facă acest lucru. Și chiar dacă nu există de fapt nicio oportunitate de a împărtăși experiența, această oportunitate poate fi ușor imaginată și va fi. Fiecare alegere, mărturisită sau nu, devine un act în construirea atentă a unei identități.

Individualismul posesiv a fost întotdeauna în detrimentul sănătății mintale. Societatea tehno-feudală pe care o modelează capitalul de cloud a înrăutățit infinit lucrurile atunci când a demolat gardul care îi oferea individului liberal un refugiu față de piața muncii. Capitalul de cloud a fărâmițat individul în fragmente de date, o identitate care cuprinde alegeri exprimate prin clicuri, pe care algoritmii săi sunt capabili să le manipuleze în moduri pe care nicio minte umană nu le poate înțelege. A produs indivizi care nu sunt atât de posesivi, cât mai degrabă posedați sau persoane incapabile de a se poseda pe sine. Ne-a diminuat capacitatea de concentrare, cooptându-ne atenția.

Nu am devenit slabi de voință. Nu, concentrarea noastră a fost deturnată de o nouă clasă conducătoare. Și pentru că se știe că algoritmii încorporați în capitalul de cloud întăresc patriarhatul, stereotipurile invidioase și opresiunea preexistentă, cei mai vulnerabili – fetele, bolnavii mintal, cei marginalizați și săracii – suferă cel mai mult.

Dacă fascismul ne-a învățat ceva, este susceptibilitatea noastră la stereotipurile demonizate și atracția urâtă (și puterea) a emoțiilor precum dreptatea, frica, invidia și dezgustul pe care acestea le trezesc în noi. În realitatea noastră socială contemporană, norul ne pune față în față cu un „celălalt” temut și detestat. Și pentru că violența online pare lipsită de sânge și este anodină, suntem mai predispuși să răspundem la acest „celălalt” cu un limbaj batjocoritor și înjositor. Bigotismul este compensația emoțională a tehno-feudalismului pentru frustrările și anxietățile pe care le experimentăm în legătură cu identitatea și concentrarea.

Moderatorii de comentarii și reglementarea discursului instigator la ură nu pot opri această brutalizare, deoarece este intrinsecă capitalului de cloud, ai cărui algoritmi sunt optimizați pentru rentele cloud care curg mai copios către proprietarii Big Tech dacă provin din ură și nemulțumire. Autoritățile de reglementare nu pot reglementa algoritmii conduși de inteligența artificială pe care nici măcar autorii lor nu-i pot înțelege. Pentru ca libertatea să aibă o șansă, capitalul de cloud trebuie să fie socializat.

Tatăl meu credea că găsirea a ceva atemporal de frumos asupra căruia să ne concentrăm, așa cum făcea el în timp ce-și punea întrebări printre relicvele antichității grecești, este singura noastră apărare împotriva demonilor care ne înconjoară sufletul. Am încercat să practic acest lucru de-a lungul anilor, în felul meu. Dar, în fața tehno-feudalismului, acționând singuri, izolați, ca indivizi liberali, nu ne va duce prea departe. Să ne izolăm de internet, să ne oprim telefoanele și să folosim bani lichizi în loc de plastic nu este o soluție. Dacă nu ne unim, nu vom reuși niciodată să civilizăm sau să socializăm capitalul de cloud – și nu ne vom recupera niciodată propriile minți din ghearele sale.

Și aici se află cea mai mare contradicție: numai o reconfigurare cuprinzătoare a drepturilor de proprietate asupra instrumentelor de producție, distribuție, colaborare și comunicare din ce în ce mai mult bazate pe cloud poate salva ideea liberală fundamentală a libertății. Reînvierea individului liberal necesită, așadar, exact ceea ce liberalii detestă: o nouă revoluție.