Propunere a medicilor și pacienților: Scutire de taxa de parcare, pe termen lung, pentru donatorii de sânge

15 septembrie 2022, 20:27

„Medicul are patru pacienți și o unitate de sânge și el trebuie să hotărască cine va primi”.

Radu Gănescu trebuie să facă transfuzii sanguine la două-trei săptămâni, ca să nu fie doborât de boala rară cu care s-a născut. Trebuie să primească şi câte două pungi, ca să nu ajungă la complicaţii ce pot fi fatale. Uneori aşteaptă însă şi câte o săptămână.

Radu Gănescu, pacient care depinde de transfuzii sanguine,  președintele COPAC: Am un grup de prieteni care mai vin la donare, ei nu pot veni mereu între 8 şi 11. Ar trebui ca donarea să fie făcută oricând poate donatorul.

Oamenii pot dona şi în weekend, doar în ultima săptămână din lună, însa numai în Constanţa. E muncă voluntară pentru cei de la centrul de transfuzie.

Dr. Alina Dobrotă, director CTS Constanța: De atâția ani, problema orelor suplimentare neplătite, pentru personalul medical care lucrează sâmbăta, sau în colecte mobile, sau suplimentar, în cursul zilei, nu a fost rezolvată. Ține de cadrul legislativ al Ministerului Muncii.

Urgenţele au întotdeauna prioritate. Sunt însă şi mulţi pacienţi cu cancer sau cu alte boli care au nevoie de transfuzii sanguine. La Spitalul Colentina, e asigurat acum doar jumătate din necesarul de sânge.

Dr. Daniela Georgescu, medic primar hematolog: E o situaţie delicată. Fiecare medic de medicina familiei ar trebui să facă un lobby, să informeze pacienții din lista proprie, dacă măcar 1% ar deveni potențiali donatori, atunci poate că necesarul transfuzional ar fi mult mai ușor de realizat.

După criza Covid, se fac mult mai multe operaţii şi nevoia de sânge crește, dar mai puţin de 2 dintr-o sută de români donează. Aşa că medicii şi pacienţii au format o coaliţie numită simbolic „Unitatea de sânge” și au mai multe propuneri strânse într-un document.

Autorii raportului consideră că oferirea de recompense relevante pentru comunitate ar putea stimula donarea de sânge. Ei cred, de exemplu, că ar fi util ca autorităţile locale să ofere scutiri pe termen lung la taxa de parcare, pentru cei care donează constant sânge.

Cezar Irimia, președintele Fedearatiei Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România: Nu avem educație sanitară, nici acel sentiment civic de a salva vieţi. Acţionăm doar pompieristic, atunci când o rudă, un prieten sau un coleg de serviciu are nevoie.

Prof. dr. Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România: Propunem reînfiinţarea specialităţii de transfuziologie şi terapie celulare.

Cătălin Vișean, secretar de stat în MS: Oricât de mult ar investi Minsiterul Sănătăţii în centrele de transfuzii, fără donatori regulaţi e greu să ajungem la autosuficienţă.

Prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, președintele Comisiei de Sănătate din Senat: Să facem un ghid de sănătate pe care să-l distribuim în şcoli. Am putea motiva diriginții să facă niște mici informări, inclusiv pe donare de sânge.

Pe lângă campanii de educare, experţii propun reorganizarea sistemului de transfuzie sanguină, investiţii în resursă umană, digitalizare şi dotări.

Urmărește-ne pe Google News