Protest al angajaților Direcțiilor de Sănătate Publică din mai multe județe. Oamenii cer majorări salariale

15 noiembrie 2023, 12:56

Au fost organizate proteste spontane în această dimineață la Direcțiile de Sănătate Publică din Giurgiu, Ialomița, Argeș, Vâlcea și Sibiu.

La Sibiu, de exemplu, cei 95 de angajați ai instituției au întrerupt lucrul între ora 9.00 și 11.00. Au ieșit în curtea instituției cu pancarte și au cerut majorarea salariilor, la fel cum s-a întâmplat și în cazul angajaților de la Casele Județene de Asigurări de Sănătate.

Sindicaliștii spun că ieri Camera Deputaților a votat un proiect de lege care modifică și completează legea privind reforma în domeniul sănătății, iar prin această lege au fost mărite salariile angajaților din CNAS.

În schimb, angajații de la DSP-urile din țară au fost uitați de această lege. Sindicaliștii mai spun că dacă nu le vor fi ascultate doleanțele și dacă salariile nu vor crește atunci se poate ajunge la o grevă generală.

Urmărește-ne pe Google News