Proteste spontane ale biochimiștilor în mai multe spitale din țară. Ei sunt nemulțumiți de salarii

8 martie 2018, 09:08

Biochimiștii și personalul TESA de la Spitalul Județean de Urgență Botoșani contestă Legea salarizării unitare, care prevede majorarea veniturilor cadrelor medicale, cu excepția biologilor, biochimiștilor, chimiștilor și a personalului auxiliar.

La Craiova, biologii și chimiștii de la spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș și de la spitalul din Leamna au protestat două ore față de inechitățile din domeniul medical.

La Râmnicu Vâlcea, zeci de biologi, chimiști, kinetoterapeuți, îngrijitori și muncitori de la Spitalul Județean de Urgență au întrerupt activitatea pentru două ore.

Sindicaliștii de la Sanitas Cluj amenință cu greva generală. Ei sunt nemulțumiți că doar medicii și asistentele beneficiază de majorări, în timp ce salariile altor angajați ar urma să scadă, deoarece sporurile nu mai pot fi cumulate.

Urmărește-ne pe Google News