Proteste violente la Istanbul. Polițiști răniți de manifestanți furioși la Paris

1 mai 2017, 17:31

Cel puţin 200 de persoane au fost arestate la Istanbul pentru că au încercat să intre în Piaţa Taksim – un loc tradiţional al protestelor şi unde nu se mai permit adunări.

Poliţiştii au confiscat sticle incendiare şi petarde, iar întreg oraşul este monitorizat inclusiv cu elicoptere.

Zeci de mii de turci au demonstrat de 1 Mai, însă nu s-au înregistrat alte incidente după ce sindicatele au promis să respecte limitările impuse de autorităţi.

Momente tensionate şi pe străzile Parisului, unde 3 poliţişti au fost răniţi în confruntările înregistrate în marja unei demonstraţii de Ziua Muncii.

Principalele 5 sindicate franceze au mobilizat marşuri uriaşe şi cu iz politic. Au tras un semnal de alarmă privind pericolul extremei drepte şi şi-au încurajat compatrioţii să nu voteze cu Marine Le Pen duminică.

Milioane de oameni au demonstrat de 1 Mai în cele mai multe oraşe ale lumii, şi nu doar pentru drepturile muncitorilor.

Sunt proteste anti-austeritate în Grecia, împotriva lui Trump peste ocean, sau împotriva Summitului G20 la Hamburg.

O mobilizare uriaşă a fost la Moscova, unde s-au adunat, potrivit unor cifre, un milion şi jumătate de oameni.

 

Urmărește-ne pe Google News