Protestele de la Madrid față de restricțiile impuse de Ministerul Sănătății s-au transformat în lupte de stradă

25 septembrie 2020, 18:35

Astfel de scene violente sunt la ordinea zilei în Madrid, după ce autoritățile au izolat cartierele muncitorești din sudul capitalei. Localnicii acuză guvenul regional de discriminare și segregare socială.

Ministrul Sănătății a propus de asemenea limitarea accesului pe terase la 50 la sută din capacitate și interzicerea consumului în baruri, dar și alte măsuri mult mai stricte.

În ciuda recomandărilor Ministerului Sănătății, autoritățile regionale au hotărât doar să extindă restricțiile. Astfel, de săptămâna viitoare alte 8 cartiere se vor alătura celor 37 de zone deja izolate din regiunea Madridului.

Peste un milion de persoane sunt afectate de restricțiile de mobilitate din regiunea Madridului, printre care și mii de familii de români. Acestea nu au voie să părăsească perimetrele izolate decât pentru activități esențiale.

De luni, localnicii vor fi citați în ordine alfabetică pentru a fi testați pentru coronavirus.

Autoritățile estimează că fiecare centru va prelucra în jur de o mie de teste, zilnic.

 

Urmărește-ne pe Google News