Protocol de colaborare Pro România – ALDE pentru susținerea candidaturii lui Mircea Diaconu la alegerile prezidențiale

28 august 2019, 13:26

Liderii au parafat alianța, dar au preferat să facă un pas înapoi și i-au delegat pe Norica Nicolai și Sorin Cîmpeanu drept copreședinți.

Alianța ALDE Pro România este, deocamdată, strict electorală. Călin Popescu Tăriceanu a renunțat la ideea de a candida la prezidențiale, în favoarea independentului Mircea Diaconu, pe care alianța îl va sprijini logistic și financiar. Liderul Pro România, Victor Ponta, nu exclude ca această alianță să ducă la o fuziune.

Pe de altă parte, Victor Ponta a anunțat că nu are de gând să se întoarcă în PSD, dar precizează că în partidul său vor mai veni parlamentari din rândul social-democraților.

„În 24 de ore depunem (n.r. – la BEC), am semnat deja, e un document tehnic prin care Pro România şi ALDE susţin candidatura independentă a domnului Mircea Diaconu”, a precizat Victor Ponta la Palatul Parlamentului, citat de Agerpres.

„Cei care vor coordona această alianţă electorală – am desemnat, că aşa spune legea – pe doamna Norica Nicolai şi pe domnul Sorin Câmpeanu”, a adăugat liderul Pro România.

Victor Ponta a anunțat la începutul săptămânii că Pro România a decis să îl susţină pe Mircea Diaconu la alegerile prezidenţiale, ca independent.

„Am încercat în aceşti ani – unul dintre cei care au încercat e în faţa dvs. – cu şefi de partide care devin preşedinţi, şi cei care au câştigat, şi cei care au pierdut nu au avut cum să se desprindă de – şi nici nu era neapărat necesar – să de desprindă de partid… poate că de data aceasta, aşa cum au încercat şi alte ţări, un candidat independent cum este dl. Diaconu – mai spun încă o dată, nu va fi membru Pro România, nu-l chemăm la şedinţe de partid, nici nu cred că vine – pur şi simplu îl sprijinim din punct de vedere al infrastructurii politice şi al cunoştinţelor pe care noi le avem, poate fi o soluţie mai bună pentru ceea ce România aşteaptă în această toamnă în noiembrie”, a declarat, luni după-amiază, Victor Ponta.

În aceeași zi, și președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a subliniat că s-a decis susţinerea candidaturii lui Mircea Diaconu.

„Am renunţat la candidatura la prezidenţiale pentru a nu se mai spune că intenţia pe care noi am manifestat-o de a părăsi coaliţia este bazată pe decizia PSD-ului de a-şi desemna un candidat la prezidenţiale”, a spus Tăriceanu.

„Cred că este nevoie de un candidat independent care să se adreseze tuturor românilor. Mircea Diaconu ne-a spus că are nevoie de un sprijin logistic şi suntem dispuşi să-i acordăm acest srijin logistic pentru a-şi strânge semnăturile sau derula camapania de alegeri prezidenţiale, fără ca acest lucru să presupună ceva mai mult. Rămâne cu statutul de independent”, a mai afirmat el.

Urmărește-ne pe Google News