Putin a sărbătorit pe stadion, la Moscova, 8 ani de la anexarea Crimeei. Discursul lui a fost întrerupt, Kremlinul vorbește de o problemă tehnică

18 martie 2022, 18:21

„Ştim ce trebuie să facem, cum să facem şi cu ce preţ. Şi ne vom îndeplini absolut toate planurile”, a spus Putin.

‘Pentru o lume fără nazism!’, ‘Pentru preşedinte!’ şi ‘Pentru Rusia!’, se putea citi pe pancartele care au împânzit stadionul.

Preşedintele rus Vladimir Putin a justificat vineri invazia rusă în Ucraina și a spus că obiectivele Kremlinului vor fi atinse în Ucraina.

Vladimir Putin, președintele Rusiei: Noi suntem poporul multinaţional al Federaţiei Ruse, uniţi de un destin comun pe pământul nostru. Sunt primele cuvinte din legea fundamentală a Rusiei, din Constituţie, şi sunt cuvinte încărcate de un adânc înţeles şi o mare importanţă. La aceste cuvinte s-au gândit şi de ele au fost mânaţi şi cei din Crimeea şi Sevastopol când au votat în referendumul din 18 martie 2014. Au trăit şi trăiesc pe pământul lor dar şi-au dorit un destin comun cu patria lor istorică, Rusia.

Discursul lui Putin a fost însă întrerupt brusc de televiziunea de stat Rossia-24 ca și cum președintele nici nu ar fi fost acolo și a difuzat momente de la acelaşi eveniment, discursuri oficiale şi cântece.

Potrivit unor participanți, Putin a vorbit și a părăsit scena înainte ca intervenția lui să fie difuzată, iar Kremlinul a vorbit de o defecțiune tehnică la un server.

Cincisprezece minute mai târziu, televiziunea a reluat difuzarea înregistrată a discursului preşedintelui rus.

Unii dintre prezentatori, cântăreţi şi participanţi au purtat panglica Sfântul Gheorghe – un simbol militar rusesc – în forma literei Z, devenit un simbol al intervenţiei militare în Ucraina.

Ruşii poarta de obicei panglica Sfântul Gheorghe la 9 mai, ziua victoriei asupra Germaniei naziste în al Doilea Război Mondial.

Fervoarea și entuziasmul de la Moscova ascund însă o tot mai mare izolare a Rusiei.

Urmărește-ne pe Google News