Putin a convocat Consiliul de Securitate al Rusiei. El acuză Ucraina că foloseşte civilii ca scuturi umane şi susţine că ofensiva rusă ”decurge conform planului”
Putin a convocat Consiliul de Securitate al Rusiei, unde a declarat că soldaţii ruşi dau dovadă de eroism în ofensiva împotriva Ucrainei şi a susţinut că forţele ucrainene împiedică civilii să utilizeze coridoarele umanitare create de armata rusă.
Mai mult, el a acuzat forţele ucrainene că amplasează armament în zone locuite şi folosesc astfel populaţia ca scuturi umane pentru a putea acuza Rusia că atacă ţinte civile. Potrivit lui Putin, studenţi străini sunt de asemenea ţinuţi practic ostatici în Ucraina.
Putin a dat asigurări că ”operaţiunea militară specială se desfăşoară strict conform calendarului, conform planului”. El a acuzat ”abuzurile şi genocidul regimului de la Kiev” faţă de rusofonii din estul separatist al Ucrainei şi ignorarea de către Occident a cererilor Moscovei privind crearea unei noi arhitecturi de securitate în Europa.
Experţii militari occidentali au remarcat însă că invazia rusească este îngreunată de rezistenţa peste aşteptări a trupelor ucrainene – aprovizionate şi cu armament defensiv occidental, în special rachete antitanc şi antiaeriene -, precum şi de dificultăţi logistice de care se lovesc trupele ruse, care în plus stau prost şi cu motivaţia pentru luptă.
Deşi a cucerit teritorii în ofensiva lansată pe mai multe fronturi, armata rusă nu controlează încă niciun oraş major din Ucraina, probabil doar cu excepţia oraşului Herson, iar asaltul aşteptat asupra capitalei Kiev nu a fost lansat, deşi trupele ruse sunt în apropierea oraşului pe care, consideră unii analişti, ar încerca mai degrabă să-l încercuiască decât să-l atace direct, în timp ce continuă raidurile cu rachete.

