Putin și „complexul imposturii”. Scriitorul Dmitri Glukovski, despre „totalitarismul TV” din Rusia

Dmitri Glukovski a discutat despre invazia rusă, propagandă, nostalgiile sovietice ale rușilor și despre deriva țării sale în relațiile internaționale într-un interviu oferite site-ului Meduza.

Totalitarism TV

„Nivelul de isterie din emisiunile de propagandă a depășit orice limită. A devenit clar că acum, în Rusia, dacă vrei să nu fii renegat trebuie să susții activ operațiunea specială. Doar consimțământul tacit nu este suficient. Acum, dacă te îndoiești cu voce tare de veridicitatea rapoartelor lui Konașenko, ești automat considerat un trădător. Iar dacă taci, ești sub suspiciune”, spune Glukovski.

În ceea ce privește realitatea sa mediatică, Rusia a „pășit în totalitarism”.

„Dar realitatea, cu mecanismele ei punitive, este acum puțin în spatele televizorului. Oamenii o simt. Și își interzic să creadă în ceea ce intră sub incidența legii cenzurii militare, care, în conformitate cu spiritul cenzurii militare, se numește legea privind discreditarea Forțelor Armate ale Federației Ruse”, precizează scriitorul.

Masacrul din Bucea

Dmitri Glukovski spune că atrocitățile comise de forțele ruse în Bucea zguduie „însăși temelia viziunii despre lume a rusului”.

„Cultul Victoriei în Marele Război Patriotic, pe care se bazează legitimitatea ultimului mandat al lui Putin, a devenit fundamentul auto-legitimării și al respectului de sine pentru publicul de televiziune. Lasă că totul merge prost în viață, lasă sărăcia și lipsa de speranță, lasă că sunt lipsit de drepturi și neputincios în a schimba ceva, dar sunt moștenitorul învingătorilor și eliberatorilor. Asta îmi permite să simt că aparțin unei mari misiuni, răscumpără lipsa de sens și lipsa de valoare a existenței mele zilnice: este o terapie grozavă, asemănătoare cu cea oferită de religie”, este de părere scriitorul.

„În propaganda televizată, în general, se dă multă religiozitate: cultul memoriei strămoșilor, un țel măreț, sacrificii în numele atingerii acestui scop și intoleranța față de alte puncte de vedere asupra ordinii mondiale. Funcționează la un nivel fundamental, cavernos, implicând mecanisme cărora puțini reușesc să le reziste. Însă majoritatea nu rezistă: ei cred în Victorie, în implicarea lor în ea, pentru ei imaginea soldatului-eliberator rus este complet idilică, sfințenia sa e incontestabilă”, mai argumentează Glukovski.

Mișcare imperialistă, nu patriotică

Propaganda rusă a fost atât de eficientă în „hipnotizarea” populației pentru că rușii se pregătesc pentru actualul coșmar din Ucraina de două decenii, susține romancierul.

„Oamenii se pregătesc pentru Ucraina de 20 de ani. Când Putin a ajuns la putere, odată ce și-a dat seama că Ucraina este un model de civilizație alternativ, și-a propus să o cucerească sau să o destabilizaze. Rusia a intervenit în toate alegerile ucrainene, a reacționat violent la Maidan. Și cultul Victoriei, în acești 20 de ani, a fost hrănit și dezvoltat. Din ucraineni s-a creat treptat imaginea inamicului – unii au fost înfățișați ca insidioși, alții patetici – iar atitudinea rușilor s-a bazat pe moștenirea Victoriei. Terenul era pregătit”, consideră Dmitri Glukovski.

În ce măsură ar trebui căutate în epoca sovietică motivele pentru ceea ce se întâmplă acum?

„Rădăcinile a ceea ce se întâmplă trebuie căutate în trecutul imperial și esența imperială a statului rus. V-ați întrebat vreodată cum de mărșăluiesc oamenii cu portrete ale lui Nicolae al II-lea și Iosif Stalin într-o singură falangă la demonstrații ultra-patriotice? Primul este temnicerul condițional al celui de-al doilea, iar al doilea este călăul primului. Și chiar nu există nicio contradicție. Ambii, ca personalități, prezintă interes în măsura în care adevărata lor semnificație pentru mișcarea patriotică este simbolică. Ambii simbolizează imperiul rus la apogeul puterii sale, chiar dacă acest imperiu este răsturnat, cu un rebranding bolșevic și care vizează nu conservarea, ci modernizarea, dar pentru mulți acest lucru nu este atât de important. Ceea ce contează este în ce teritorii am crescut, pe cine am subjugat, pe cine am forțat să învețe limba rusă la școală.

Pentru că de fapt nu este o mișcare patriotică, ci una imperialistă. Pentru că, spre deosebire de Franța și Anglia, ne apropiem doar de stadiul postcolonialismului. Pentru că coloniile noastre se învecinează direct cu teritoriul metropolei, au crescut în el, iar a le pierde înseamnă a prăbuși Rusia însăși; încât subiectul este interzis, cu șapte sigilii, iar Rusia nu poate admite cu voce tare pentru ea însăși că rămâne imperială până astăzi. Dimpotrivă, sub steagul luptei împotriva imperialismului, a subminat influența Europei în fostele colonii. Dar toate necazurile, și toate complexele și toate bolile structurale – provin din natura imperială. Și isteria în chestiunea ucraineană, și dorința de a trage înapoi Georgia, fie Kazahstan, fie Armenia.

Cert este că imperiile au vitalitate doar atâta timp cât cresc. De îndată ce creșterea se oprește, pasiunea se potolește: populația își pierde sentimentul de apartenență la un mare proiect care transformă lumea. Nevoia de a aduna pământ, nevoia de a crește – aceasta este o nevoie existențială pentru Rusia, pentru că pe toate celelalte fronturi autoritățile sunt în evident faliment, nu există absolut nimic de prezentat oamenilor”, a explicat scriitorul.

Putin și URSS 2.0

Întrebat dacă Vladimir Putin este cu adevărat obsedat de ideea unei URSS 2.0, Dmitri Glukovski a răspuns: „Cred că Putin încearcă în primul rând să-și rezolve problema de a se simți ca o persoană întâmplătoare în istoria unei țări mari. După cum știm, îi place foarte mult să studieze istoria Rusiei și, desigur, ar trebui să se compare cu predecesorii săi – mai ales că mandatul său a fost deja mai lung decât cel al multora dintre ei. El rezolvă problema înscrierii numelui său în istoria Rusiei.

Aceasta este o chestiune foarte personală, pentru că este legată de complexele psihologice, de bolile corporale și de circumstanțele ajungerii la putere – din perspectivele interne ale lui Putin, a fost absolut minunat. Și cu îndoieli cu privire la scopul său. Putin, Gorbaciov, Hrușciov, Stalin, Lenin, Nicolae al II-lea, Alexandru al III-lea, Ecaterina a II-a, Petru I, dar cum își vor aminti de mine și ce am făcut? Să fiu amintit ca persoana care a adunat pământurile pierdute de Gorbaciov. Omul care a încercat să repare cea mai mare tragedie geopolitică a secolului XX – prăbușirea URSS!

Mai mult, oamenii, tânjind după măreția estetică sovietică, pasiunea comunistă și pachetul social socialist, grație celor două decenii de idealizare a Uniunii Sovietice la televiziunea centrală, visează și ei la așa ceva.

Iar elita lui Putin – desemnații numitului, chinuiți de aceleași complexe și îndoieli – profită în anii lor de declin de șansa de a se scrie despre ei în cărțile de istorie alături de suveran, deși cu litere mai mici. Este ceva personal și pentru ei. Dar aceasta este și o problemă foarte importantă din punct de vedere social, deoarece complexul de impostor este depășit nu numai prin construirea unui palat grandios, ci și prin uciderea a zeci de mii de ucraineni și zeci de mii de ruși.”

Va pierde Rusia războiul?

Scriitorul crede că Rusia a pierdut deja acest război. Cum argumentează Glukovski?

„Suedia și Finlanda urmează să adere la NATO, așa că alianța se apropie de Rusia. SUA și Europa resping transportatorii de energie ruși. Economia țării a fost puternic lovită de sancțiuni.

Putin a condus Rusia în zig-zag și este ea însăși în zig-zag, pentru că atunci când manualele despre istoria Rusiei vor fi editate nu de [frații] Rotenberg, ci de edituri independente, nu vor mai scrie lucruri bune despre domnia lui Putin.

Marea mea teamă este că, de îndată ce Putin va pleca, țara va fi zguduită de asemenea procese tectonice pe care le-a lansat, încât însăși integritatea și existența țării ar putea fi în pericol. Și, desigur, acesta este un război din care poporul va pierde, în orice caz”, a conchis Dmitri Glukovski.