Raport: Cuptoarele de cărămidă din Cambodgia, alimentate de deșeuri de la firme mari. Ce probleme de sănătate au oamenii expuși

Experții au vizitat 21 de fabrici de cărămidă din capitala Cambodgiană Phnom Penh și provincia vecină Kandal, între aprilie și septembrie. Au făcut, de asemenea, interviuri cu actualii şi foştii muncitori.
S-a constatat că deșeuri de îmbrăcăminte preconsum, inclusiv țesături, plastic, cauciuc și alte materiale de la firme mari erau arse în șapte fabrici. Scopul? Economisirea costurilor cu combustibilul. Costurile cu sănătatea au crescut, însă. „Câțiva lucrători au raportat că arderea deșeurilor de îmbrăcăminte le-a cauzat dureri de cap și probleme respiratorii. O altă muncitoare a raportat că din cauza arderilor s-a simțit deosebit de rău în timpul sarcinii”, se arată în raport.
Arderea deșeurilor de îmbrăcăminte poate elibera substanțe toxice pentru oameni, în cazul în care condițiile de ardere nu sunt gestionate cu atenție. În plus, cenușa poate conține niveluri ridicate de poluanți, potrivit unui studiu intern din 2020 al Programului de Dezvoltare al ONU, care a măsurat emisiile de la incineratoarele fabricilor de îmbrăcăminte din Cambodgia. Raportul spune că aceste substanțe toxice includ dioxine, care pot provoca cancer. PNUD nu a vrut să comenteze subiectul pentru Reuters.
Un raport separat din 2018 al cadrelor universitare din Regatul Unit de la Royal Holloway, Universitatea din Londra, a arătat că resturile de îmbrăcăminte conțin adesea substanțe chimice toxice, inclusiv înălbitor cu clor, formaldehidă și amoniac, precum și metale grele, PVC și rășini utilizate în procesele de vopsire și imprimare. Muncitorii din fabricile de cărămidă au raportat migrene regulate, sângerări nazale și alte boli, scrie în raportul britanic.
Mărcile numite în raportul LICADHO sunt: Adidas, C&A, LPP’s Cropp și Sinsay, Disney, Gap, Old Navy, Athleta, Karbon, Kiabi, Lululemon Athletica, Lidl Stiftung & Co’s Lupilu, Walmart’s No Boundaries, Primark, Reebok, Sweaty Betty , Tilley Endurables, Under Armour și Venus Fashion. Câteva dintre companii au transmis că fac toate cercetările pentru a verifica informațiile.
Adidas, care provine din 16 fabrici din Cambodgia, a declarat că a inițiat o investigație pentru a vedea dacă deșeurile sunt deviate de pe căile de eliminare autorizate către cuptoarele de cărămidă. Politicile de mediu Adidas din Cambodgia afirmă că toate deșeurile de la furnizorii de îmbrăcăminte trebuie aruncate, fie într-o fabrică aprobată de transformare a deșeurilor în energie, care este pe deplin reglementată și care are controale de calitate a aerului, fie în centre de reciclare autorizate de guvern, a spus compania.
Lidl a anunțat că ia foarte în serios condițiile raportate de LICADHO și că a început investigații, dar nu a putut oferi alte informații. Și Primark a transmis că face cercetări cu privire la această problemă.
Un articol de Arina Delcea