Raport de țară cu semnale de alarmă. Comisia Europeană: România riscă o aterizare forțată a economiei, în ciuda creșterii puternice
Potrivit documentului dat publicității de executivul de la Bruxelles, țara noastră stă prost la nu mai puțin de 8 dintre cei 14 indicatori de referință. Analiza Comisiei constată că, deși creșterea economică a țării noastre este una dintre cele mai mari din UE, aceasta este bazată pe consum și nu pe investiții, ceea ce poate duce la o „aterizare” bruscă a economiei noastre.
În același timp, în ciuda cifrelor mari, românii nu simt în buzunar creșterea economică și contiuă să fie unii dintre cei mai săraci europeni, care trăiesc într-o țară cu majore discrepanțe între rural si urban.
Executivul de la Bruxelles atrage atenția în raport și asupra faptului că infrastructura din domeniul transporturilor lasă mult de dorit și că nu sunt finanțate proiecte noi, cele câteva finanțate fiind prin precedentul exercitiu bugetar.
Din perspectiva socială, deși șomajul este la una dintre cele mai scăzute cote din Uniune, există un număr mare de tineri neocupați, care nu sunt înregistrați în evidențe ca șomeri.
Raportul nu uită să amintească de faptul că ireversibilitatea procesului în lupta împotriva corupției a fost recent pusă în pericol.
Nota bună a raportului este că, pentru moment, România nu riscă să intre în procedura de dezechilibru economic, fapt remarcat și de un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.
Raportul de țară scoate în evidență trei aspecte esențiale, care țin de politici structurale: politica fiscală, piața muncii și sistemul de educație. Dintre acestea, analiștii cu care am stat de vorbă cred că sistemul fiscal a suferit cele mai mari șocuri în 2017, iar deficitul public s-a cronicizat.
Piața muncii a fost tratată în ultima perioadă doar din punctul de vedere al salariilor și de aceea nu s-a progresat aproape deloc, este de părere consultantul Valentin Ionescu.
Raportul Comisiei Europene este foarte critic în privința a ceea ce s-ar putea întâmpla cu economia românească în 2018. Aceasta ar putea avansa cu 4%, sub media anului precedent, și nu ar putea suporta cheltuielile în creștere cu pensiile și salariile bugetarilor asumate de Guvern, este de părere jurnalistul Sorin Pâslaru.
Din păcate, spune Pâslaru, Comisia Europeană nu prezintă în acest raport pârghii concrete care pot schimba situația economică din România.

