Răsturnare de situație în cazul fetiței din Brăila violată acum două luni. Cei doi suspecți au fost eliberați
La sfârșitul lunii noiembrie fetița de 10 ani a fost luată de pe stradă și dusă într-o locuință unde a fost batjocorită. După câteva ore, a fost lăsată să plece. În cele din urmă, o vecină a găsit-o în stare de șoc și plină de răni. Copila a fost dusă imediat la spital iar acolo le-a povestit medicilor ce a pățit. Ulterior, le-a spus și polițiștilor că în acea casă erau doi bărbați.
Oamenii legii au luat camerele de supraveghere din zonă și au observat că la un moment dat de fetiță se apropie un bărbat iar cei doi pleacă împreună. Anchetatorii au ajuns la acea vreme la doi indivizi, de 20 și 30 de ani, care, inițial, au recunoscut săvârșirea faptei.
Rudele primilor suspecți au fost surprinse să afle că au fost eliberați.
În baza noilor dovezi, procurorii au fost nevoiți să ceară anularea arestării primilor doi suspecți.
În ceea ce privește noii suspecți, aceștia sunt un bărbat de 38 de ani din oraș și un băiat de 15 ani. Adultul este cel care ar fi violat-o în prezența minorului care nu ar fi participat, dar nici nu a încercat să o salveze. Fetița are în continuare nevoie de terapie pentru că nu și-a revenit din șoc.
Individul suspectat de comiterea infracțiunii de viol riscă să ajungă după gratii pentru 12 ani dacă va fi găsit vinovat.