Război în Ucraina | Doi morţi şi 10 răniţi în atacul de la muzeul din Kupiansk. Rusia ameninţă cu războiul nuclear. Suedia expulzează cinci diplomaţi ruşi
Autorităţile ucrainene au dat publicităţii imagini de la operaţiunile de salvare a oamenilor prinşi printre dărâmăturile muzeului din Kupiansk, distrus de o rachetă rusească. Potrivit oficialilor de la Kiev, cel puţin 10 oameni au fost scoşi de sub ruinele clădirii.
Kupiansk este un oraş din regiunea Harkov, din estul Ucrainei, care a fost ocupat de armata rusească la începutul invaziei. Oraşul a fost eliberat în septembrie anul trecut.
De la Moscova, fostul preşedinte şi premier rus Dimitri Medvedev a avertizat că riscul unui război atomic este crescut.
Iar purtătorul de cuvânt al Kremlinului le-a vorbit unor tineri ruşi despre preşedintele lor.
Peskov: Aţi auzit probabil că (preşedintele Vladimir) Putin are numeroase dubluri care lucrează în locul lui în timp ce el stă în bunkăr. Aceasta este o altă minciună. Altă minciună. Puteţi vedea cu toţii cum este preşedintele nostru. Obişnuia să fie foarte activ şi este încă foarte activ şi acum. Abia putem ţine pasul cu el. Cei care lucrează direct cu el. Nivelul său de energie nu poate fi decât de invidiat.
În acest timp, Kremlinul a subliniat că acordul pentru transportul cerealelor ucrainene pe Marea Neagră nu convine Rusiei. Reacţia vine la o zi după ce ONU a cerut Rusiei să îmbunătăţească şi să prelungească acest acord, semnat în iulie anul trecut.

