Război în Ucraina, ziua 230 | NATO monitorizează forțele nucleare ruse. Ruşii distrug infrastructura civilă în multe oraşe ucrainene. Numeroase morminte, descoperite în Sviatogorsk şi Liman
ACTUALIZARE 20.20 Biroul procurorului general al Ucrainei a anunţat marţi că au fost exhumate corpurile a 78 de civili în două oraşe din regiunea Doneţk, în estul ţării, recent recucerite de către forţele ucrainene, transmite AFP, citată de Agerpres .
‘Numeroase morminte au fost descoperite în oraşele eliberate Sviatogorsk şi Liman’, a indicat acesta, specificând că 34 de corpuri au fost exhumate la Sviatogorsk şi 44 în Liman.
În cadrul unei întâlniri de la Sankt Petersburg, transmisă de televiziunea de stat rusă, Putin i-a spus lui Grossi că Moscova este deschisă la dialog și că va discuta „toate problemele” referitoare la operațiunile instalației nucleare.
‘Liderul rus, care se află la finalul domniei sale, mai are încă mijloace de escaladare’, a declarat Zelenski în cadrul unei regiuni de urgenţă, ce se desfăşoară în format de videoconferinţă, a liderilor din Grupul celor şapte naţiuni puternic industrializate (G7- SUA, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie şi Canada), potrivit textului în limba engleză al discursului său, difuzat de preşedinţia ucraineană.
ACTUALIZARE 19.00 Lângă Sviatohirsk Lavra, a fost găsită o cameră de tortură în care ruşii îi torturau pe localnici, transmite Nexta.
Near Sviatohirsk Lavra, a torture chamber was found where the invaders tortured the local residents. pic.twitter.com/CEQHMuctDT
— NEXTA (@nexta_tv) October 11, 2022
ACTUALIZARE 17.55 Rusia a desemnat oficial gigantul american Meta, compania-mamă a Facebook şi Instagram, drept organizaţie „teroristă şi extremistă”, deschizând posibilitatea unor acţiuni legale sporite împotriva utilizatorilor săi din ţară.
Meta a fost clasificată printre organizaţiile „teroriste şi extremiste” de către serviciul rus de monitorizare financiară, a constatat marţi AFP pe site-ul acestui organism guvernamental.
Membră NATO, Turcia a rămas pe o poziţie neutră de la începutul conflictului declanşat de Rusia împotriva Ucrainei în 24 februarie şi menţine relaţii bune cu cei doi vecini ai săi de la Marea Neagră.
ACTUALIZARE 17.40 Compania ucraineană de stat pentru energie nucleară Energoatom a declarat că un director general adjunct de la centrala nucleară din Zaporojie a fost răpit.
Într-o postare pe canalul său Telegram, Energoatom a declarat că „teroriștii ruși l-au răpit pe directorul general adjunct pentru resurse umane al centralei nucleare din Zaporojie, Valeri Martiniuk, [și îl] țin într-o locație necunoscută”, transmite CNN.
Energoatom a declarat că rușii doreau dosarele de personal de la centrală „pentru a forța personalul ucrainean să lucreze pentru Rosatom [operatorul nuclear rus] cât mai curând posibil”.
ACTUALIZARE 17.00 Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a susţinut o conferinţă de presă înaintea reuniunii miniștrilor Apărării din NATO, care se desfăşoară la Bruxelles.
Jens Stoltenberg: Monitorizăm îndeaproape forţele nucleare ruse. Nu am văzut nicio schimbare în postura nucleară a Federaţiei Ruse, însă rămânem vigilenţi
ACTUALIZARE 15.53 Harta bombardamentelor ruseşti de astăzi din Ucraina, publicată de Nexta.
Map of today’s shelling of #Ukraine. pic.twitter.com/TEmPp5mnAG
— NEXTA (@nexta_tv) October 11, 2022
ACTUALIZARE 15.10 Belarus a declarat că desfășurarea comună a forțelor cu Rusia la granițele sale este o măsură defensivă.
„Sarcinile Grupării Regionale de Forțe sunt pur defensive. Toate activitățile care se desfășoară în prezent sunt menite să răspundă în mod adecvat la acțiunile din apropierea granițelor noastre”, a precizat Ministerul Apărării din Belarus.
ACTUALIZARE 14.53 Corespondentul The Guardian la Moscova, Andrew Roth, scrie că au fost raportate primele decese printre rușii care au fost mobilizați la sfârșitul lunii trecute.
First deaths being reported among Russians who were mobilized in late September and sent to the front in Ukraine just days later. You can see why some consider they’re being sent as cannon fodder. https://t.co/YR2JrXXfmq
— Andrew Roth (@Andrew__Roth) October 11, 2022
ACTUALIZARE 14.47 Guvernul bulgar a negat marţi orice legătură cu camionul care a explodat sâmbătă pe podul Kerci, care leagă peninsula ucraineană Crimeea – anexată ilegal de Moscova – de teritoriul Rusiei, după ce o investigaţie rusă a indicat că vehiculul ar fi venit din Bulgaria, ţară membră a Uniunii Europene şi a NATO.
ACTUALIZARE 14.20 Bombardamentele ruse de luni asupra mai multor oraşe din Ucraina ar putea constitui încălcări ale legilor războiului, a apreciat marţi Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului (OHCHR). „Orientarea atacurilor direct împotriva civililor şi a infrastructurilor civile – cu alte cuvinte, care nu sunt obiective militare – este o crimă de război”, a declarat la Geneva purtătoarea de cuvânt a OHCHR, Ravina Shamdasani.
ACTUALIZARE 14.04 Liov, oraș din vestul țării, a fost lovit astăzi din nou și jumătate din oraș a rămas fără electricitate. Asta după ce în cursul nopții trecute zeci de proiectile ale rușilor au căzut peste Vinița și Zaporojie.
ACTUALIZARE 13.47 Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a acuzat Rusia că a comis crime de război și a țintit în mod deliberat instalațiile energetice menite să „creeze condiții insuportabile pentru civili”. „Acestea sunt crime de război planificate cu mult timp înainte și care vizează crearea unor condiții insuportabile pentru civili – strategia deliberată a Rusiei de câteva luni”, a scris oficialul pe Twitter.
Primary targets of Russian strikes are energy facilities. They’ve hit many yesterday and they hit the same and new ones today. These are war crimes planned well in advance and aimed at creating unbearable conditions for civilians — Russia’s deliberate strategy since months.
— Dmytro Kuleba (@DmytroKuleba) October 11, 2022
CITEȘTE ȘI: Ploaia de rachete a Rusiei asupra Ucrainei a costat sute de milioane de dolari
”Cea mai urgentă provocare a noastră acum este să refacem echipamentul militar şi să ne reaprovizionăm pentru a continua să sprijinim Ucraina, pentru a acoperi breşele critice şi a da un impuls bazei tehnologice şi industriale de apărare şi, pentru a avea succes şi a fi eficienţi, este nevoie să facem toate astea împreună, ca europeni”, a apreciat şeful diplomaţiei europene.
ACTUALIZARE 13.04 Andri Sadovi, primarul orașului Liov, le-a cerut locuitorilor să aibă rezerve de apă, deoarece ar putea exista întreruperi, în urma atacurilor rusești care par să fi lovit infrastructura critică de energie din regiune și a întrerupt furnizarea electricității în unele zone ale orașului.
ACTUALIZARE 12.30 Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că a avut o convorbire cu premierul australian, Anthony Albanese.
Had a fruitful conversation with Prime Minister @AlboMP. Informed about Russia’s missile terror. Noted the importance of ’s security assistance and called for its strengthening. The free world is united in supporting and opposing the aggressor!
— Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) October 11, 2022
ACTUALIZARE 12.23 În Dnipro, un drum avariat de un atac rusesc cu rachetă a fost reparat în doar o zi, a anunțat primarul Boris Filatov.
In #Dnipro, a road damaged by a #Russian rocket attack was repaired in just one day, reports mayor Boris Filatov. pic.twitter.com/N5mH3MYll9
— NEXTA (@nexta_tv) October 11, 2022
ACTUALIZARE 12.11 Ucraina a redus marţi dimineaţa exporturile de electricitate în Republica Moldova cu aproximativ 30%, a anunţat vicepremierul Andrei Spînu. Luni, Ministerul ucrainean al Energiei a decis să suspende exporturile de electricitate în Uniunea Europeană, în urma atacurilor ruseşti cu rachete care au lovit infrastructura energetică din Ucraina.
ACTUALIZARE 11.55 Centrala termică Ladyzhyn (LTPP) din regiunea Vinnytsia a fost bombardată în această dimineață, potrivit Ukrinform. Serviciile de urgență sunt la fața locului.
ACTUALIZARE 11.27 Serviciile de urgenţă au pus marţi în alertă de raiduri aeriene întregul teritoriu al Ucrainei, la o zi după ce Rusia a lansat masiv rachete asupra teritoriului ţării vecine, atacul soldându-se cu cel puţin 19 morţi şi 105 răniţi, potrivit celui mai recent bilanţ transmis de Serviciul pentru Situaţii de Urgenţă ucrainean. Nu mai puţin de 301 de localităţi în regiunile Kiev, Liov, Sumî, Ternopil şi Hmelniţki nu au curent electric. În schimb, în întreaga regiune Liov a fost restabilită alimentarea cu curent electric, care fusese întreruptă complet după atacurile de luni.
ACTUALIZARE 11.20 Comandamentul militar al regiunii Zaporojie a informat că, în noaptea de luni spre marţi, forţele ruse au lansat 12 rachete împotriva infrastructurii civile din oraş, atacurile soldându-se cu un mort. ”Duşmanul continuă să terorizeze civilii din Zaporojie. Un atac cu 12 rachete S-300 a lovit instalaţii publice”, a transmis într-un mesaj pe Telegram administraţia militară din Zaporojie.
ACTUALIZARE 11.09 Serviciile de urgenţă au pus marţi în alertă de raiduri aeriene întregul teritoriu al Ucrainei, la o zi după ce Rusia a lansat masiv rachete asupra teritoriului ţării vecine, atacul soldându-se cu cel puţin 19 morţi şi 105 răniţi, potrivit celui mai recent bilanţ transmis de Serviciul pentru Situaţii de Urgenţă ucrainean.
ACTUALIZARE 10.36 Maia Sandu: Rachetele rusești reprezintă o încălcare flagrantă a spațiului nostru aerian și a neutralității Republicii Moldova. Să nu ne lăsăm manipulați și provocați, să nu ne lăsăm folosiți de cei care își doresc război și haos. Președinta Republicii Moldova a susținut o declarație de presă după ce trei rachete rusești direcționate către Ucraina au încălcat luni spațiul aerian al țării și în contextul încercărilor de destabilizare internă, Maia Sandu făcând referire la protestele organizate de Partidul Șor.
ACTUALIZARE 10.10 Un conflict direct cu Statele Unite şi NATO nu este în interesul Rusiei, dar Moscova va răspunde la implicarea în creştere a Occidentului în conflictul ucrainean, a declarat marţi viceministrul de Externe rus Serghei Riabkov, citat de RIA, transmite Reuters.
ACTUALIZARE 09.25 Serviciul de urgență al Ucrainei a anunțat că numărul morților în urma atacurilor de luni ale Rusiei asupra orașelor ucrainene a crescut la 19, iar numărul răniților la peste 105.
Update: 19 killed, 105 injured as a result of Russia’s missile attacks.
Ukraine’s State Emergency Service provided updated information on casualties following Russia’s widespread missile attacks across Ukraine on Oct. 10.
— The Kyiv Independent (@KyivIndependent) October 11, 2022
ACTUALIZARE 08.34 Sute de persoane au protestat luni în faţa ambasadei Rusiei din Varşovia cerând ca această ţară să fie desemnată stat terorist şi ca diplomaţii săi să fie expulzaţi după ce atacurile cu rachete au ucis cel puţin 14 persoane în mai multe oraşe ucrainene, transmite Reuters.
ACTUALIZARE 08.24 Agenția de știri de stat ucraineană Ukrinform anunță că 98 de mineri sunt încă prinși în subteran după bombardarea de către Rusia a Kryvyi Rih, orașul natal al președintelui ucrainean Vlodimir Zelenski. Întreruperile de curent cauzate de atacuri au lăsat 98 de mineri blocați în subteran, iar salvatorii lucrează pentru a-i elibera.
Aproape 900 de mineri au fost prinși în patru mine în urma atacurilor, dar cei mai mulți au fost eliberați, potrivit The Guardian.
ACTUALIZARE 08.20 Locuitorii din Kiev care s-au adăpostit luni la metrou, în timpul atacurilor rusești, au cântat melodii populare.
ACTUALIZARE 08.10 Sirenele aeriene s-au auzit și azi dimineață la Kiev, potrivit lui Paul Adams de la BBC, dar și altor corespondenți de presă.
The sirens are sounding again in #Kyiv. What sort of day will it be? pic.twitter.com/LhNn7rOns0
— Paul Adams (@BBCPaulAdams) October 11, 2022
ACTUALIZARE 08.05 Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a caracterizat recentele atacuri ruseşti cu rachete asupra mai multor oraşe mari din Ucraina drept „teroare” împotriva populaţiei civile. „Aceste acţiuni militare odioase reprezintă o totală lipsă de respect şi o încălcare a dreptului internaţional, inclusiv a dreptului umanitar”, se afirmă într-o declaraţie comună a liderilor OSCE de luni seară.
ACTUALIZARE 07.49 Evenimente așteptate în cursul zilei de azi:
- Preşedintele american Joe Biden şi liderii Grupului celor şapte (G7) au azi o întâlnire virtuală pentru a discuta despre angajamentul lor de a sprijini Ucraina. Sunt așteptate discuții despre criza energetică globală declanșată de invazia Rusiei, pe fondul planurilor de a introduce un plafon global la prețul petrolului rusesc.
- Se așteaptă ca prim-ministrul britanic, Liz Truss, să solicite o întâlnire a liderilor NATO în zilele următoare.
- Președintele Emiratelor Arabe Unite, șeicul Mohamed bin Zayed al-Nahyan, merge la Moscova pentru a se întâlni cu Putin.
Potrivit documentului publicat luni, Medvedev este acuzat de atentat la integritatea teritorială şi la suveranitatea Ucrainei. În temeiul articolului 110 (aliniatul 2) din Codul penal ucrainean, el riscă astfel o pedeapsă cu închisoarea de la cinci la 10 ani în calitate de funcţionar public.
„Rusia a dovedit încă o dată că este un stat terorist ce trebuie descurajat în cel mai puternic mod posibil”, a afirmat ambasadorul Ucrainei la ONU, Sergiy Kyslytsya.
ACTUALIZARE 07.25 Numărul morților din atacurile de luni ale Rusiei asupra Kievului și asupra altor orașe din Ucraina a crescut la 14, iar al răniților la 97, au anunțat Serviciile de Stat de Urgență din Ucraina într-o actualizare de luni seară.
Станом на 21:00 внаслідок ракетних обстрілів залишаються знеструмленими 1 тис. 307 населених пунктів у Київській (13), Львівській (353), Сумській (766),Тернопільській (169) та Хмельницькій (6) областях.
Загинуло 14 осіб, травмовано 97 осіб. pic.twitter.com/3qAydhDW70
— DSNS.GOV.UA (@SESU_UA) October 10, 2022
ACTUALIZARE 07.23 The Kyiv Independent relatează că au avut loc atacuri în Zaporojie peste noapte. Într-un tweet postat cu puțin timp înainte de ora locală 7.00, publicația arată că „Forțele ruse au vizat un site de infrastructură în orașul Zaporojie, potrivit guvernatorului Oleksandr Starukh. Nu există deocamdată informații despre victime și pagube materiale.”
Russia strikes Zaporizhzhia overnight on Oct. 11.
Russian forces targeted an infrastructure site in the city of Zaporizhzhia, according to Zaporizhzhia Oblast Governor Oleksandr Starukh. Information on casualties and damages has not yet been reported.
— The Kyiv Independent (@KyivIndependent) October 11, 2022
Cele mai importante informații din ultimele 24 de ore:
- Suedia a respins luni cererea Rusiei de a participa la investigarea presupusului sabotaj asupra gazoductelor Nord Stream 1 şi 2, sugerând Moscovei să desfăşoare propria sa investigaţie.
- Ucraina a suspendat exportul de energie electrică către UE din cauza bombardamentelor asupra instalațiilor energetice.
- Secretarul de stat american Antony Blinken a dat asigurări că Statele Unite vor continua să ajute Ucraina.
- Contraspionajul bulgar a deschis o anchetă după ce – potrivit Rusiei – camionul care a provocat explozia de pe podul Kerci, care leagă peninsula Crimeea de teritoriul său, ar fi plecat din Bulgaria, ţară membră a Uniunii Europene.
- Cel puțin 14 persoane au murit și alte zeci au fost rănite după ce Rusia a lansat un val masiv de atacuri asupra mai multor orașe din Ucraina. Multe dintre locațiile lovite de rachete de croazieră și drone kamikaze par locații civile sau elemente cheie de infrastructură, inclusiv rețeaua electrică a țării, aparent alese pentru a-i teroriza pe ucraineni.
- Președintele Vladimir Putin a declarat că valul de lovituri asupra Ucrainei a fost un răspuns la atacul asupra podului Kerch care leagă Rusia de Crimeea. Liderul rus a avertizat cu privire la „represalii și mai severe” în cazul unor noi atacuri ucrainene. „Să nu existe nicio îndoială”, a declarat Putin în comentariile televizate adresate consiliului său de securitate, „dacă tentativele de atacuri teroriste continuă, răspunsul Rusiei va fi sever.
- Crucea Roșie și-a întrerupt operațiunile în Ucraina din motive de securitate, potrivit unui purtător de cuvânt al Comitetului Internațional al Crucii Roșii. Consiliul Norvegian pentru Refugiați a declarat, de asemenea, că și-a întrerupt operațiunile de ajutor în Ucraina până când va fi sigur să le reia. „Lucrătorii noștri umanitari se ascund de un baraj de bombe și se tem de atacuri repetate”, a declarat acesta.
- Consiliul Europei i-a acordat politicianului rus de opoziție Vladimir Kara-Murza, aflat în detenție, premiul Vaclav Havel pentru drepturile omului. Kara-Murza, care se află în prezent în arest preventiv, fiind suspectat de răspândirea de informații false despre forțele armate, a fost lăudat de Consiliu pentru ceea ce acesta a numit curajul său de a se opune liderilor Rusiei.
- Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei Dmitri Medvedev spune că Rusia trebuie să pregătească alte noi atacuri masive asupra orașelor ucrainene. „Scopul ar trebui să fie dezmembrarea completă a regimului politic al Ucrainei”, care „este o amenințare directă pentru Rusia”, a mai spus Medvedev.