Război în Ucraina, ziua 334 | Miniştrii de Externe din UE au aprobat un nou ajutor militar pentru Ucraina. Polonia strânge aliaţi şi continuă presiunile asupra Germaniei pentru a trimite tancuri Leopard Ucrainei

23 ianuarie 2023, 07:17

ACTUALIZARE Un alt sadic din PMC Wagner a fost eliberat. Acesta este Anton Ionov, un criminal care și-a torturat victimele cu apă clocotită. În 2018, a fost condamnat la 11 ani de închisoare, dar în 2022 s-a alăturat mercenarilor lui Prigojin. Așteptând ca Putin să-i dea medalia „Eroul Rusiei”.

ACTUALIZARE Polonia, vârf de coaliție pentru livrarea de tancuri Leopard Ucrainei.

ACTUALIZARE Chișinăul, amenințat din nou de regimul de la Moscova cu „repetarea scenariului ucrainean”. Senator rus: Maia Sandu riscă să repete politica sinucigașă a lui Zelenski.

ACTUALIZARE Fostul comandant al PMC Wagner, Andrei Medvedev, care a fugit în Norvegia, urmează să fie deportat în Rusia. El a cerut azil politic și este gata să depună mărturie împotriva lui Prigojin. În Rusia, cel mai probabil îl așteaptă celebrul „baros Wagner”.

ACTUALIZARE Miniştrii de Externe din Uniunea Europeană au aprobat luni încă un ajutor militar pentru Ucraina, au declarat agenţiei Reuters trei surse diplomatice.

Pachetul este în valoare de 500 de milioane de euro, transmite The Guardian.

ACTUALIZARE Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov,  a declarat că este „prea devreme” pentru a vorbi despre o potențială candidatură pentru realegerea președintelui Vladimir Putin în 2024.  Întrebat dacă Putin plănuia să candideze pentru un nou mandat, Peskov a răspuns:  „Președintele nu a făcut nicio declarație în acest sens.”

În 2021, Putin a semnat o lege care îi va permite să candideze încă de două ori la președinție, ceea ce l-ar menține în funcție până în 2036. Dacă ar rămâne la putere până în 2036, mandatul său l-ar depăși chiar și pe cel al lui Iosif Stalin, care a condus Uniunea Sovietică timp de 29 de ani, notează The Guardian.

ACTUALIZARE Rusia a anunţat luni că îl expulzează pe ambasadorul Estoniei, Margus Laidre, denunţând ‘rusofobia totală’ a Tallinnului, după expulzarea anterior în ianuarie a 21 de diplomaţi ruşi şi a altor angajaţi ai ambasadei ruse.

ACTUALIZARE Polonia va solicita permisiunea din partea guvernului german de a livra Ucrainei tancurile de luptă Leopard de producţie germană, a anunţat luni premierul Mateusz Morawiecki.

ACTUALIZARE Maroc a trimis aproximativ 20 de tancuri T-72 în Ucraina. Tancurile au fost cumpărate din Belarus și modernizate în Cehia înainte de a fi trimise în Ucraina, potrivit Visegrád 24.

ACTUALIZARE Radiodifuzorul de stat Suspilne relatează că în Dnipro 18 persoane rănite în urma atacului cu rachetă de weekendul trecut asupra unei clădiri înalte rămân în spital, inclusiv un copil. „Nu există pacienți în stare gravăi, toți au fost transferați de la unitățile de terapie intensivă la secțiile generale”, potrivit sursi citate.

ACTUALIZARE Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a sosit în Africa de Sud, unde s-a întâlnit cu ministrul de externe al Africii de Sud, Naledi Pandor. Vizita este criticată de unele partide de opoziție și de mica comunitate ucraineană, transmite Reuters.

ACTUALIZARE Au fost raportate întreruperi de curent în Dnipropetrovsk și Liov, transmite Guardian.

ACTUALIZARE Dmitro Zhitski, guvernatorul regiunii Sumîi, a postat un videoclip pe Telegram în care apar  consecințele bombardamentelor rusești asupra satului Boyaro-Lezhachi, care este aproape de granița regiunii cu Rusia. „Acesta este centrul satului. Astăzi, 15 obuze rusești au aterizat aici”, se arată în mesaj. Informațiile nu au fost verificate independent, potrivit The Guardian.

ACTUALIZARE Serviciul secret rus SVR susține că Ucraina depozitează arme și muniții furnizate de vest pe teritoriul centralelor nucleare, relatează Tass, preluată de The Guardian.  SVR susține, fără a prezenta vreo dovadă, că acest lucru s-a făcut pentru ca Rusia să le atace, din cauza riscului unui accident nuclear.

Afirmațiile nu au fost verificate independent.

ACTUALIZARE Ministrul Bogdan Aurescu participă luni la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale UE – Consiliul Afaceri Externe (CAE) – care are loc la Bruxelles.

„Miniştrii de externe europeni vor avea pe agendă discuţii aprofundate privind agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, cu participarea prin videoconferinţă a ministrului ucrainean de externe, D. Kuleba, precum şi cu privire la evoluţiile din Sahel şi statele costiere din Africa de Vest”, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

ACTUALIZARE O navă de război rusă înarmată cu arme de croazieră hipersonice de nouă generație va participa în februarie la exerciții comune cu marinele din China și Africa de Sud, a anunțat luni agenția de stat rusă Tass, citată de The Guardian.

ACTUALIZARE Președintele Consiliului European, Charles Michel, a cerut liderilor blocului comunitar  să continue discuțiile privind utilizarea activelor băncii centrale ruse confiscate, în valoare de 300 de miliarde de dolari, pentru reconstrucția Ucrainei, relatează Financial Times.

Michael a spus că dorește să exploreze ideea de a gestiona activele înghețate ale băncii centrale ruse pentru a genera profituri, care ar putea fi apoi alocate eforturilor de reconstrucție.

ACTUALIZARE Rușii din Japonia îi cer lui Vladimir Putin să oprească războiul. Un grup de aproximativ 20 de persoane a demonstrat într-o zonă foarte aglomerată din Tokio. Ei i-au cerut lui Vladimir Putin să se retragă imediat din Ucraina.

Manifestanţii nu sunt de acord cu războiul pe care Vladimir Putin l-a început acum aproape un an invadând Ucraina

ACTUALIZARE Sute de ucraineni care s-au refugiat în Polonia, din cauza războiului din țara lor, au protestat față de invazia rusească, în fața ambasadei Rusiei din Varșovia.

ACTUALIZARE Mai mulți congresmeni americani cer administrației Biden să trimită în Ucraina tancuri Abrams. Ei estimează că și un număr simbolic ar putea determina aliații să facă același lucru. La conferința de presă comună a liderilor francez și german, Emmanuel Macron nu a exclus posibilitatea ca Franța să trimită în Ucraina tancuri Leclerc.

ACTUALIZARE Liderul grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a răspuns duminică la comparaţiile dintre el şi Rasputin, care l-a tratat pe fiul ultimului ţar de hemofilie, spunând că treaba lui nu este să stopeze sângerarea, ci să verse sângele inamicilor Rusiei.

ACTUALIZARE Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat duminică că o problemă cronică a ţării pusă în fundal de războiul împotriva Rusiei, corupţia, nu va fi tolerată şi a promis decizii cheie privind eradicarea acesteia în această săptămână, informează luni Reuters.

Evenimentele ultimelor 24 de ore:

  • Trupele ucrainene au continuat să bombardeze poziţiile ruseşti din regiunea Doneţk, aşa cum arată imaginile filmate din dronă. Conducerea armatei ucrainene a anunţat că Rusia a pierdut peste 120 de mii de soldaţi în război.
  • De Ziua Unităţii Ucrainei, preşedintele Volodimir Zelenski l-a primit la Kiev pe fostul premier britanic Boris Johnson, aflat într-o vizită surpriză în Ucraina. Fostul premier a fost la Borodianka şi Bucea, două localităţi de lângă Kiev în care ruşii au comis masacre.
  • Portugalia a anunţat că va livra Ucrainei un nou set de 14 vehicule blindate, muniţie, opt generatoare electrice şi două tone de echipament medical.
  • Scandal de corupție la Kiev, unde adjunctul ministrului ucrainean al Infrastructurii a fost demis și arestat pentru acuzația de deturnare de fonduri.
  • Ucraina a primit încă un elicopter Sea King de la Marea Britanie. Videoclipul a fost publicat de ministrul Apărării, Reznikov.
  • Oraşul Nova Kahovka, situat pe malul de est al fluviului Nipru în regiunea Herson, atacat de ruşi. Obuzele au lovit o clădire civilă.

CITIȚI ȘI:

Război în Ucraina, ziua 333 | Johnson: Ucraina ar trebui să primească „toate instrumentele de care are nevoie”. Macron şi Scholz au reafirmat sprijinul pentru Ucraina. Poziţiile ruseşti din Doneţk, bombardate de ucraineni

Urmărește-ne pe Google News