Război Israel-Hamas/Gaza: Armata israeliană spune că a ucis un lider al Hamas responsabil pentru atacurile de la 7 octombrie. Lovituri de artilerie şi aeriene în apropierea unui spital al Semilunii Roşii palestiniene

31 octombrie 2023, 07:19

Armata israeliană a difuzat imagini din timpul incursiunilor terestre în Gaza, care au început vineri seară. Potrivit unor analiști locali, Tsahal – armata israeliană ar avea de gând să încercuiască Gaza City, cel mai mare oraș din Fâșia Gaza.

Azi noapte, armata israeliană și-a concentrat atacurile pe tunelurile pe care gruparea teroristă le-a săpat, în ani de zile, sub Fâșia Gaza.

Este vorba despre un adevărat labirint, pe mai multe niveluri, și având o lungime de aproape 500 de kilometri.

Joel Roskin, profesor la Universitatea Bar-Ilan, Israel: Acum tunelurile sunt folosite pentru comandă şi coordonare logistică a grupurilor de atac, dar și pentru a ține ostatici. De regulă, în trecut, tunelurile erau folosite pentru mai puţine acţiuni, acum au scopuri multiple. Identificarea şi distrugerea tunelurilor sau preluarea controlului asupra lor va dura, probabil, câteva luni.

Rudele celor răpiți de Hamas în carnagiul din 7 octombrie au raza de speranță după ce, luni, în timpul operațiunilor militare din Gaza, armata și serviciile de informații au reușit să elibereze o femeie soldat.

Netanyahu, prim-ministrul Israelului: Forţele noastre au eliberat-o pe sergentul Ori Megidish din captivitatea Hamas. Ori a fost răpită în dimineaţa neagră de 7 octombrie. Bine ai venit acasă Ori!  Felicit serviciul de securitate Shin Beth și armata israeliană pentru pentru această reușită importantă și spectaculoasă, o realizare care demonstrează angajamentul nostru pentru eliberarea tuturor ostaticilor. Întreaga națiune a Israelului saluta Shin Beth și Armata Israelului. Teroriștilor din Hamas și ISIS le spun: sunnteți niște monștri!. Vom continua să vă urmărim, vom continua să vă vânăm. Vă vom lovi până când veți cădea din picioare.

Premierul Netanyahu respinge apelurile privind o așa numită pauză umanitară în ofensiva anti Hamas și declară că operațiunea militară va continua, din ce în ce mai intens.

Avioanele israeliene de luptă au ucis un lider al Hamas, care era responsabil pentru atacurile teroriste din 7 octombrie asupra a două comunităţi, potrivit armatei, citate de DPA

Nasim Abu Ajina „a condus masacrul de la 7 octombrie de la kibbutzul Erez şi moshavul Netiv HaAsara”, au precizat Forţele de Apărare Israel (IDF) şi Agenţia de Securitate Israeliană (ISA) într-o declaraţie comună postată pe Telegram.

„În trecut, Abu Ajina a comandat forţa aeriană a Hamas şi a luat parte la dezvoltarea UAV-urilor şi parapantelor organizaţiei teroriste”, se mai arată în declaraţie. „Eliminarea sa dăunează în mod semnificativ eforturilor organizaţiei teroriste Hamas de a perturba activităţile terestre ale IDF”, adaugă comunicatul.

Netanyahu: „a treia fază” a operaţiunii militare a început

Armata israeliană (IDF) avansează „metodic” în Fâşia Gaza, a declarat premierul israelian Benjamin Netanyahu, care exclude orice încetare a focului în războiul împotriva grupării islamiste palestiniene Hamas, cerut de organizaţiile umanitare, care deplâng o situaţie catastrofală pe teritoriul palestinian.

„IDF şi-a extins pătrunderea terestră în Fâşia Gaza, o face în etape măsurate şi foarte puternice, avansând metodic”, a declarat luni Benjamin Netanyahu, potrivit căruia „a treia fază” a operaţiunii militare a început. Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene Jonathan Conricus a confirmat marţi dimineaţa că „trupele israeliene se află în diferite părţi din nordul Fâşiei Gaza” şi a declarat că înţelege că situaţia umanitară este dificilă în enclava palestiniană, „dar nu este vina noastră”.

Atacuri în apropierea unui spital al Semilunii Roşii palestiniene

Semiluna Roşie palestiniană şi-a exprimat marţi îngrijorarea ca urmare a atacurilor lansate în apropierea unuia dintre spitalele sale din nordul Fâşiei Gaza, unde civilii s-au refugiat din calea bombardamentelor israeliene, relatează AFP.

„Lovituri de artilerie şi aeriene continue în zona Tel al-Hawa din Gaza, unde se afla spitalul al-Quds”, a menţionat organizaţia pe reţeaua de socializare X (fosta Twitter).

Semiluna Roşie raportase deja bombardamente în această zonă duminică seara.

Directorul spitalului a declarat pentru AFP că a primit ordin de evacuare din partea armatei israeliene.

Directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a descris acest apel drept „profund îngrijorător”, apreciind că este imposibil să se evacueze un spital fără a pune în pericol viaţa pacienţilor. „Reiteram că este imposibil să fie evacuate spitale pline de pacienţi fără a le pune viaţa în pericol”, a scris Tedros Adhanom Ghebreyesus pe platforma X.

Pe lângă pacienţi, complexul medical găzduieşte 14.000 de persoane care s-au refugiat din cauza atacurilor israeliene, potrivit Semilunii Roşii.

Israelul a acuzat în mod repetat Hamas că foloseşte spitalele pentru a ascunde arme sau luptători. Mişcarea islamistă palestiniană a negat categoric acest lucru.

Armata israeliană anunţă lovituri împotriva Hezbollah în Liban

Armata israeliană a anunţat marţi că a lansat lovituri aeriene în Liban, vizând mişcarea şiită Hezbollah, un aliat al Hamas, relatează AFP.

„Avioane de luptă au atacat recent infrastructuri ale organizaţiei teroriste Hezbollah de pe teritoriul Libanului”, a indicat armata pe X (fosta platformă Twitter).

„Printre infrastructurile atacate au fost distruse arme, poziţii şi locuri folosite de organizaţie”, a adăugat armata.

Urmărește-ne pe Google News