Reabilitare cu forţa. Primăriile ar putea evacua proprietarii care locuiesc în blocuri cu bulină
Doamna Ecaterina este doar unul dintre cei 4200 de proprietari care locuiesc în clădiri care ar fi puse la pământ de un cutremur serios. Îi este frică, aşa că e dispusă să se mute până când blocul va fi reconsolidat şi sigur.
Legea se poate schimba. Vor fi forţaţi să plece în momentul în care primăria le va oferi o locuinţă, numită de necesitate. Şi nu vor avea nicio pârghie să refuze.
Când vor fi gata reconsolidate clădirile în care locuit, oamenii sunt buni de plată. Proiectul de lege aflat în dezbatere spune că proprietarii vor restitui banii cheltuiţi cu renovarea timp de 5 ani, în rate egale lunare. Totul cu o dobândă chiar mai mare decât cea percepută de bănci în cazul unui credit imobiliar. E însă fixă dar se percep penalităţi pentru întârzieri.
Promisiunile de luni de zile s-au transformat în multe cazuri de reabilitare în ani de zile de aşteptare. E şi cazul doamnei Zoltan, care a locuit într-un bloc din Capitală cu bulină, reabilitat de Primărie. A avut însă de aşteptat câţiva ani, iar calitatea lucrărilor este proastă. Chiar şi aşa pentru un singur apartament un proprietar a avut de plătit 80 de mii de euro.
La nivelul Capitalei, din cele aproape 800 de clădiri încadrate într-o clasă de risc seismic, în ultimii 20 de ani au fost reconsolidate doar 79 de imobile dintre care doar 20 cu surse de la bugetul local.
De curând Primăria Capitalei a înfiinţat o societate comercială pe acţiuni având ca obiect principal de activitate consolidarea clădirilor cu risc seismic.