Reacţia primarului Ciucu, după ce o femeie a fost ucisă de câini în sectorul 6 al Capitalei: „Nu mă spăl pe mâini!”. ASPA ar fi trebuit să organizeze acțiuni de prindere, punctuale, cu data și oră, să ceara sprijinul nostru

Ciprian Ciucu
Ciprian Ciucu
22 ianuarie 2023, 11:22

 

Ana Oros Daraban, în vârstă de 43 de ani, a murit sfâșiată de câini, sâmbătă dimineață, în timp ce alerga în zona Lacul Morii din București, unde a mai fost atacată de o haită de câini și în urmă cu mai puțin de un an. Atunci a fost salvată de doi bicliști.

Primarul Ciprian Ciucu a reacționat duminică dimineață printr-un mesaj pe Facebook în care susține că nu fuge de răspundere, dar că a așteptat o reacție a primarului Capitalei, Nicușor Dan, pentru că acesta ar fi principalul responsabil, municipalitatea având ASPA în subordine.

El a acuzat „lipsa de leadership, neasumarea, aruncarea responsabilităţilor în curtea altora” din partea Primăriei Capitalei, spunând că în septembrie 2013, atunci când Ionuț Anghel a fost ucis de câini, primarul general de atunci Sorin Oprescu „și-a asumat, cum era normal, serviciul de ecarisaj, ASPA”.

 

Urmărește-ne pe Google News