Recalibrări pe axa Washington – Moscova. Trump admite implicarea Rusiei în campania din SUA. Moscova dezminte
Este pentru prima dată de la declanşarea scandalului legat de implicarea Rusiei în campania electorală din SUA când Donald Trump admite concluziile serviciilor secrete, prezentate şi în Congres.
Şeful său de cabinet a anunţat măsuri de răspuns, fără alte precizări.
Reince Priebus, şef de cabinet al lui Donald Trump: „Atacul cibernetic rus asupra alegerilor americane ne duce înapoi cu 50 de ani şi nu e nimic nou. Faptul că acest atac particular este perpetuat de entităţi ruse nu este un subiect de dispută pentru nimeni”.
Comentariile şefului de cabinet al lui Trump marchează o schimbare de direcţie în strategia noii puteri.
Raportul serviciilor de informaţii subliniază, între altele, că preşedintele Putin a comandat campania de influenţare a alegerilor americane.
„Dezminţim orice implicare a Moscovei în atacurile informatice asupra SUA„, a reacţionat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
„Aceste acuzaţii amintesc, cu adevărat, de o vânătoare de vrăjitoare. Sunt nefondate, sunt reluate în mod amatorist şi nu ştim pe ce informaţii se bazează„, a spus Dmitry Peskov.
Barack Obama a sancţionat Rusia expulzând 35 de diplomaţi la sfârşitul anului trecut. El a dezvăluit într-un interviu pentru ABC că a discutat cu Donald Trump despre importanţa de a avea încredere în comunitatea de informaţii, întrucât preia „frâiele celei mai mari organizaţii de pe pământ”.
„Nu poţi conduce administraţia SUA aşa cum ai conduce o afacere de familie”, l-a sfătuit Obama pe succesorul său.