Premieră în dosarul Revoluţiei: rechizitoriul, publicat de procurori. Teodor Mărieș: „Dosarul nu mai are 3.300 de volume. Acum are doar 2.600”

Imagini Revoluție 1989
Imagini Revoluție 1989
16 august 2022, 14:44

Primul volum al rechizitoriului are peste 340 de pagini și este semnat de un colonel magistrat, șeful secției militare din Parchetul General. Acest document trimite în judecată trei inculpați, toți acuzați de infracțiuni contra umanității: Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și generalul în retragere Iosif Rus.

Teodor Mărieș, Asociația „21 Decembrie”:  „Așteptăm să vedem întreg materialul pentru a putea vedea dacă s-a reparat, nu s-a reparat, ce s-a reparat. Un lucru este cert, dosarul nu mai are 3.300 de volume. Am înțeles de la Înalta Curte că acum are 2.600.”

Gelu Voican Voiculescu a declarat, pentru TVR INFO, că va citi rechizitoriul și că va ieși cu un punct de vedere zilele următoare.

În rechizitoriu, procurorii susțin că structura care a luat puterea după fuga dictatorului, CFSN, a dezinformat prezentându-i pe Ion Iliescu și pe apropiați drept „emanați ai Revoluției”. De asemenea, imediat după preluarea puterii, fostul președinte al României a reactivat foarte mulți generali și ofițeri superiori, toți având ca numitor comun apropierea de Moscova. Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Iosif Rus au fost inițial trimiși în judecată în primăvara lui 2019. Doi ani mai târziu, judecătorii Înaltei Curți au trimis dosarul Revoluției înapoila Parchetul Militar, după ce, în 2020, tot magistrații Curții Supreme au exclus mai multe probe din dosar.

–-

Procurorii Parchetului General, după ce au analizat probele din dosarul Revoluţiei, au concluzionat că „nu există probe relevante ale existenţei teroriştilor în decembrie 1989″, adăugând că prezenţa acestora nu a fost probată în niciunul dintre „miile de dosare” instrumentate în timp.

„Prin coroborare cu celelalte probe ale dosarului, concluzia este aceeaşi. După 22 decembrie 1989 – orele 16,00, focul fratricid a cauzat survenirea de decese şi răniri. Nu există probe apte să demonstreze că în intervalul 22-30 decembrie 1989 au existat terorişti sau orice altă forţă care să desfăşoare acţiuni ostile revoluţiei şi revoluţionarilor. Analiza tuturor declaraţiilor martorilor şi persoanelor vătămate (mii de declaraţii) referitoare la intervalul 22-30 decembrie 1989 relevă că mulţi dintre cei audiaţi (militari şi civili) au relatat că în acest interval de timp au luptat, sub o formă sau alta, cu ‘teroriştii’. Cu toate acestea, analiza în mod logic şi loial a întregului probator al dosarului relevă că, sub imperiul psihozei securist-teroriste, aceste persoane au apreciat în mod viciat situaţiile concrete în care s-au aflat. Realitatea este că nu există probe relevante ale existenţei teroriştilor în decembrie 1989″, se precizează în rechizitoriul trimis instanţei.

Anchetatorii arată că, pentru edificarea asupra stării de fapt din intervalul 22-30 decembrie 1989, a fost administrată ca probă inclusiv sinteza aspectelor rezultate din anchetele efectuate de parchetele militare, în perioada 1990-1994, în cauzele privind evenimentele din decembrie 1989, întocmită de Secţia Parchetelor Militare.

„Această analiză stabileşte în mod pertinent că psihoza securist-teroristă şi focul fratricid au fost cauzele deceselor şi vătămărilor din intervalul 22-30 decembrie 1989. Nu au fost indicate persoanele care au generat şi întreţinut psihoza (materialul fiind întocmit în 1994, când la putere se aflau tocmai cei care ar fi trebuit traşi la răspundere pentru inducerea în eroare), însă s-a argumentat fără dubii că psihoza a apărut şi a fost amplificată de persoanele care au avut intervenţii televizate şi care au emis comunicate. Sinteza s-a întemeiat pe analiza temeinică a unui număr de 2.317 cauze penale având ca obiect uciderea sau rănirea unor persoane. Stările de fapt reţinute prezintă o importanţă majoră, mai ales că cercetările au fost făcute la relativ scurt timp după derularea evenimentelor. De asemenea, sinteza a stabilit fără echivoc faptul că în decembrie 1989 nu au existat terorişti. Existenţa acestora nu a fost probată în niciunul din miile de dosare instrumentate în timp”, menţionează procurorii.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a publicat, marţi, pe site, rechizitoriul din dosarul „Revoluţiei”. Puteți accesa rechizitoriul AICI.

„Revoluţia Română din decembrie 1989 reprezintă un moment de maximă importanţă pentru istoria naţională. Având în vedere interesul major al miilor de persoane vătămate şi părţi civile din dosarul 11/P/2014, pentru a fi informate corect cu privire la conţinutul rechizitoriului, precum şi interesul public faţă de împrejurările stabilite prin probe pentru trimiterea în judecată, vol. I al rechizitoriului se publică pe site-ul Ministerului Public”, a informat Parchetul General pe pagina sa de Facebook.

Citește documentul AICI: Parchetul General a publicat rechizitoriul din dosarul ”Revoluţiei”. Anchetatorii cer condamnarea lui Ion Iliescu

Procurorul general Gabriela Scutea a anunţat, în 3 august, retrimiterea la Instanţa supremă a dosarului Revoluţiei, în care fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus, fost şef al Aviaţiei Militare, sunt acuzaţi de săvârşirea unor infracţiuni contra umanităţii.

Iniţial, dosarul a fost trimis la Înalta Curte în aprilie 2019, însă judecătorii l-au restituit la Parchetul Militar pentru remedierea mai multor probleme din rechizitoriu.

Urmărește-ne pe Google News