Reguli obligatorii la transportul în comun, în perioada stării de alertă

15 mai 2020, 14:56

București, Piața Unirii. Capătul tramvaiului 32, una dintre cele mai aglomerate linii. Stația e aproape plină la orele prânzului. În aceste condiții, pentru mulți călători e aproape imposibil să păstreze distanța recomandată, de cel puțin un metru.

Unii dintre ei nu poartă masca de protecție, deși e obligatoriu dacă vor să circule cu mijloacele de transport în comun.

În schimb, alți călători fac eforturi să se protejeze.

O altă problemă e că mulți urcă în vehicule pe unde nu ar trebui.

Situația se repetă și în alte orașe aglomerate, cum este Cluj-Napoca.

Pentru a evita supraaglomerarea, societățile de transport în comun vor suplimenta de luni numărul de vehicule.

Și în metrou sunt măsuri speciale de prevenție a răspândirii noului coronavirus. Majoritatea călătorilor poartă mască. Cei care nu o fac sunt avertizați de polițiști și jandarmi și riscă amenzi între 500 și 1.500 de lei.

Odată cu creșterea numărului de călători, Metrorex ia în calcul să suplimenteze numărul de trenuri.

Urmărește-ne pe Google News