Relicve preistorice, descoperite de amatori. Obiectele valoroase au ajuns la muzee din Prahova și Bistrița
Daniel Georgiu este de profesie IT-ist, iar acum cinci ani şi-a descoperit pasiunea de căutător de metale. Nu a putut să stea departe de hobbyul său nici în ziua de Paști. Iar de data aceasta, descoperirea a fost neprețuită.
Minunăţia găsită de Daniel a ajuns la Muzeul Județean din Bistrița, iar cercetătorii au ajuns la concluzia că ar fi vorba de o podoabă veche de peste 5000 de ani.
Pentru descoperire, bistrițeanul nu va primi vreo recompensă. Nici nu se aștepta. Spune că cea mai mare răsplată este sunetul detectorului atunci când găsește ceva.
Noroc a avut și Cătălin Dumitran, din localitatea prahoveană Băicoi. Abia și-a cumpărat un detector de metale, că a și făcut o descoperire istorică. Obiectul din bronz a ajuns la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova. Specialiștii atrag atenția că astfel de obiecte trebuie manevrate cu foarte mare atenție pentru a nu le deteriora.