EXCLUSIVITATE Localnicii din blocul din Dnipro, secerat în ianuarie de o rachetă rusească, își duc viața mai departe. Liudmila, Iiuri și Aleksander nu și-au părăsit locuințele, deși atunci le-au murit 46 de vecini
În Dnipro, oraș cu aproape un milion de locuitori, oamenii încearcă cu greu să-și ducă viața dincolo de rănile adânci provocate de război.
Un bloc cu 9 etaje a fost secționat în 14 ianuarie de o rachetă cu rază lungă de acțiune. 46 de oameni au murit, printre care 6 copii, iar 80 au fost răniți. 236 de apartamente au fost distruse și peste 400 de oameni au rămas fară locuință.
Alexandru Costache, trimisul special al TVR în Ucraina: Pereții au rămas ca niște răni deschise, se pot vedea încă obiectele din casele oamenilor. O bucătărie, un aragaz, o hotă, un frigider, un boiler, un televizor.
Liudmila a rămas în casa ei, chiar daca locuința a fost devastată de explozia puternică. Încă retrăiește cu spaimă momentul când racheta a lovit blocul. Miroslavka, nepoata ei de 9 ani, se juca afară cu câțiva prieteni când clădirea a fost spulberată.
Liudmila, locuitor în blocul lovit de rachetă: Dintr-odată s-a deschis geamul din dormitor şi totul zbura, eu am căzut, bucăţi de sticlă în jur. Am fugit jos în curte şi am început să o strig: „Miroslavka!”. Gălăgie, ţipete, iar pe ea nu o găseam. Un bărbat m-a întrebat pe cine caut. „Acolo, pe o bancă, este o fetiţă de 9 ani, stă întinsă”.
Miroslavka a fost grav rănită, cu ambele picioare rupte, a fost imediat operată. Nu a putut merge timp de patru luni. Din cauza terorii și a spaimei că viața le este pusă în pericol, părinții au plecat împreună cu fetița în regiunea Liov. Liudmila nu vrea însă sub nicio formă să renunțe la casa ei.
Iurii locuia la etajul 5, iar fiul său a fost rănit în explozie. Cu câteva zile înainte de atacul rușilor, își trimisese nepotul într-o zonă sigură, în Estonia.
Iurii, locuitor în blocul lovit de rachetă: Fiul meu se afla în camera din latura exterioară. Este un miracol că a supravieţuit. A fost asurzit, plin de răni provocate de la geamul spart.
În același bloc a stat și Aleksander, acum rămas fară locuință.
Aleksander, locuitor în blocul lovit de rachetă: Dormeam pe balcon, soţia a venit şi m-a întrebat daca îmi este frig și m-a învelit cu plapuma, de parca ar fi ştiut ce urmează. A avut loc explozia. Eu eram întins şi mi-am spus: este un vis urât, trebuie să mă trezesc. Dar era în realitate. Liftul nu mai este. Scările nu mai sunt.
Echipa TVR a avut însă parte și de momente neașteptate. În timp ce urcau la etajul 6, liftul s-a blocat.
După îmbrățișări și zâmbete încurajatoare, Liudmila a ținut neapărat să ofere și un cadou. Așa că a coborât în parcare cu pește și pâine și i-a servit pe colegii noștri. A primit în schimb un pepene din România.