Retroparada Primăverii, în Piaţa Unirii din Timişoara. Dragoste pentru bijuteriile pe patru roți

23 aprilie 2023, 13:40

Florin Dobre este din București și este proprietarul unui Citroen de lux – model de la mijlocul secolului trecut. Automobilul adus la Timișoara este produs la începutul anilor 70, iar proprietarul se mândrește cu el de 10 ani.

Florin Dobre, colecționar: E una dintre cele mai frumoase care au fost fabricate, când a apărut în 55 a revoluționat industria, fiind prima mașnină cu sistem hidraulic, faruri care se mișcă după roți.

Automobilul a fost restaurat în mare parte la București, însă motorul și suspensiile hidraulice au fost făcute la Timișoara de un medic pasionat de mașinile de colecție și de restaurarea lor.

Goran Popov, restaurator, colecționar: Să restaurezi înseamnă timp, mâini murdare și niște bani. Cât de scump? 60-70 de mii. De euro? Da!

La eveniment au participat colecționari de retromașini din Timiș, Hunedoara și Arad.

Mulți timișoreni au venit special la Retroparadă, din dragoste pentru bijuteriile pe patru roți.

Retroparada Primăverii a ajuns anul acesta la cea de-a 23-a ediție. De la an la an, numărul colecționarilor care vin să își expună valoroasele mașini este în creștere.

 

 

Urmărește-ne pe Google News