Reuniune de criză în Familia Regală Britanică
În presa din Regat au apărut multe speculații privind motivele care l-au determinat pe Harry să ia o asemenea decizie. Se vehiculează că ducele de Sussex ar fi fost foarte îngrijorat de starea emoțională delicată a soției sale Meghan, care s-ar fi putut agrava dacă mai rămânea în Marea Britanie.
La discuția de mâine, la care Meghan va participa prin telefon, din Canada, se va decide printre altele dacă Harry și Meghan își vor putea păstra titlurile. Vor fi hotărâte și limitele tranzacțiilor comerciale pe care cuplul are dreptul să le facă pentru a-și câștiga existența.
La mijlocul săptămânii trecute, Harry și Meghan au anunțat că renunţă la îndatoririle oficiale, pentru a trăi mai mult în America de Nord și a deveni independenți financiar.
Au luat aaceasta decizie fără să se consulte cu Regina Elisabeta a II-a, lucru care a mâhnit-o profund pe suverană.
Mâhnit este și fratele său mai mare, William, al doilea în linia succesiunii la tron. Ducele de Cambridge a declarat că de acum el și Harry sunt două entități separate.

